Vlad Voiculescu, președintele filialei PLUS București, a anunțat pe contul de social media că în urma plângerii depuse formațiunea condusă de Dacian Cioloș a câștigat litigiul împotriva Primăriei Sectorului 5 ce are ca obiect obligarea acesteia de a pune la dispoziție bugetul defalcat aferent anului 2019 – dosar nr. 30448/3/2019.
„Acțiunea demarată de plus a survenit după ce, în vara lui 2019 reprezentanții PLUS au solicitat Primăriei Sectorului 5, condusă de Daniel Florea, punerea la dispoziție, defalcat, a Bugetului Primăriei Sectorului 5.
„Nu am primit niciun răspuns așa că ne-am adresat Tribunalului București. În instanță, atât în primul ciclu procesual (Tribunalul București), cât și în recurs (Curtea de Apel București), Primăria a fost reprezentată de avocați care au fost plătiți din bani publici. Realizați absurdul situației? Cetățenii își doresc să afle cum le sunt cheltuiți banii, iar Primăria angajează avocați din banii cetățenilor pentru a se opune furnizării acestor informații”, a explicat pe contul de social media Alexandru Dimitriu, candidat pentru Consiliul Local Sector 5.