Aproape trei sferturi dintre români reciclează deșeurile din gospodărie și mai bine de jumătate dintre cei care o fac își duc la reciclat hainele vechi, arată un studiu iVox realizat la comanda Fundației World Vision România în cadrul campaniei #WardrobeChange, parte din proiectul Make Europe Sustainable for All derulat de Comisia Europeană pentru promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă din cadrul Agendei 2030.
Mai mult, majoritatea respondenților au declarat că ar fi dispuși să plătească mai mult pentru haine ecologice, produse cu materiale și tehnologii cu impact minim asupra mediului.
Rezultatele studiului arată că românii sunt relativ bine informați cu privire la poluare și își doresc să recicleze deșeurile din gospodărie, însă nu au unde să o facă. Într-o proporție covârșitoare, respondenții consideră că primăriile sunt principalele responsabile de gestionarea problemei deșeurilor.
Efectele negative asupra sănătății provocate de poluarea cu deșeuri textile sunt în general cunoscute de către români, conform studiului. Astfel, circa 80% dintre respondenți au menționat pericolul microfibrelor sintetice care ajung în carnea peștilor pe care îi consumăm și poluarea solului cu materiale textile care se descompun în sute de ani.
Aproape trei români din patru (73%) reciclează deșeuri, în majoritate plastic (88%), hârtie și carton (85%) și sticlă (75%). Aproape 87% din cei care nu reciclează deocamdată deșeuri textile ar fi interesați pe viitor să o facă. Doar jumătate (57%) reciclează însă și materialele textile precum hainele vechi, principalele motive indicate fiind protejarea mediului (60%) și faptul că pur și simplu reciclarea este o soluție mai bună decât aruncarea hainelor vechi la coș. Soluțiile cele mai potrivite pentru a scăpa de îmbrăcămintea veche sunt donația (80%), urmată de reciclare (74%) și recondiționarea hainelor uzate pentru a putea fi purtate o perioadă mai îndelungată (53%).
Principala dificultate cu care se confruntă cei care doresc să își dea hainele uzate la reciclat este lipsa unor containere speciale pentru colectarea selectivă, indicată de 8 din 10 respondenți, precum și faptul că le lipsesc informațiile privind locul și modul de colectare (5 din 10).
Atunci când sunt întrebați cine ar trebui să vină cu soluții pentru a stimula reciclarea/recondiționarea hainelor vechi, 46% dintre respondenți au nominalizat primăriile. La mare distanță urmează Guvernul (24%).
Una dintre surprizele revelate de sondajul World Vision este faptul că cei mai mulți dintre români (50,4%) ar fi de acord să plătească mai mult pentru a purta haine ecologice, produse cu materiale și tehnologii prietenoase cu mediul. De asemenea, peste 70% dintre români ar cumpăra haine realizate din materiale reciclate, ca de exemplu din PET reciclat, din care se produce poliesterul.