Parlamentarele au fost date peste cap de majoritatea de la Senat. Ce plan se va pune în aplicare

Senatul a aprobat, luni, proiectul PSD, ALDE și UDMR care prevede că data alegerilor parlamentare va fi stabilită de Legislativ, prin lege organică, nu de Guvern.

Vă invităm să dați share la această știre

Proiectul a fost aprobat cu voturi 89 „pentru”, 39 „împotrivă” și o abținere.

„Insistența dvs de a stabili data alegerilor prin lege nu face altceva decât să îngreuneze circuitul legislativ și să arate că dvs nu va pasă decât să vă etalați puterea în Parlament, unde aveți majoritate. Nu faceți altceva decât un exercițiu de forță”, a declarat în timpul dezbaterilor liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

El a anunțat că liberalii nu vor vota în favoarea proiectului.

„Constat că România este prizoniera unei majorități cinice, care aparține dlor Ciolacu, tăsiceanu și Cseke. După ce au siluit Parlamentul pentru a modifica legile Justiției, acum fac din același Parlament instrumentul lor electoral și apoi tot ei au tupeul să vorbească despre imaginea proastă pe care o are Parlamentul în ochii românilor”, a declarat Florina Presadă (USR).

Potrivit expunerii de motive a unui proiect depus marţi la Senat de Marcel Ciolacu (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) şi Cseke Attila (UDMR) data pentru organizarea următoarelor alegeri parlamentare va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Astfel, data limită va fi 15 martie 2021, dar nu mai devreme de 6 decembrie 2020.

Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.