Pandemia naște martiri: Raed Arafat se declară victima unui linșaj mediatic

Șeful IGSU a învățat că autovictimizarea face bine la imagine

VP-news – Image by Gerd Altmann from Pixabay

Vă invităm să dați share la această știre

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și unul dintre protagoniștii întâlnirilor la miez de noapte cu Comandamentul pentru situații de urgență, se declară din nou victima unui linșaj mediatic.
Ieșirea la rampă a discretului domn Arafat nu este întâmplătoare – ea survine la câteva săptămâni după ce o publicație a prezentat pe larg modul în care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anulat o licitație de peste 600 de milioane de euro fără niciun aviz din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). „Povestea” se bazează pe date reale: perchezițiile DNA făcute în calculatoarele șefilor IGSU și declarațiile martorilor care au declarat că Arafat a făcut personal presiuni la ANAP pentru a acoperi anularea ilegală a licitației.
Problema e că „povestea” merge mai departe și a urmat și un control al Curții de Conturi la IGSU. Lucru care îi displace profund onestului domn Arafat care și-a făcut apariția la un post TV unde s-a autodeclarat victima unui jurnalist cu „știri bombastice”, a cărui misiune este denigrarea și blocarea neprecupețitelor eforturi de salvgardare depuse de DSU.
Explicațiile date de dr Arafat în direct la Antena 3 sunt savuroase și de un umor : „Contabilii de la Curtea de Conturi au fost șocați de faptul că în magaziile IGSU sunt materiale. (…) Eu am obligația să am rezerve, nu să cumpăr și să distribui și să am magaziile goale. Am explicat asta contabililor de la Curtea de Conturi, dar nu au înțeles! (…). Dacă luăm decizii, vin niște contabil și ne spun că am făcut o crimă în țara asta. Îmi pare rău, o zic pentru că ce s-a întâmplat astăzi nu e ok deloc linșajul către persoanele care muncesc.”

Se pare deci că dl Arafat este victima unei conjurații, alcătuite nu doar din jurnaliști bombastici, ci și din contabili… neînțelegători.