Pandemia își cere tributul financiar. Ce dezastru economic se anunță

Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 5 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 2,87%, potrivit Asociaţiei CFA Society.

Vă invităm să dați share la această știre

Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,9284 lei/euro.

„Un procent de 96% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuala, neexistand nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9284, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este pactic 5 lei pentru un euro (4,9996), in conditiile in care anticipatiile individuale au variat intre 4,8700 si 5,2500“, spun analiştii CFA.

Indicatorul CFA România de încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA Romania în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

În ceea ce priveşte indicatorul de încredere Macroeconomica al CFA pentru luna septembrie, acesta a crescut faţă de luna anterioară cu 1,0 puncte până la valoarea de 34,3 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 13,2 puncte, evoluţie datorată componentei de condiţii curente a indicatorului.

Astfel, Indicatorul conditiilor curente a crescut, fata de luna anterioatra cu 10,5 puncte, pana la valoarea de 33,0 puncte, iar fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 32,3 puncte. Indicatorul anticipatiilor a crescut in luna august cu 3,8 puncte pana la valoarea de 35,0 puncte, în timp ce fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a scazut cu 3,7 puncte.

Citește întreg articolul pe www.bpnews.ro.