Pandemia: accidente rutiere mai deloc, spargerile și tâlhăriile, pe cale de dispariție. A explodat, însă, violența în familie

De întâi mai 2020 s-au înregistrat doar 8 accidente, cu 50 la sută mai puţine decât de 1 mai 2019

Vă invităm să dați share la această știre

Sunt mult mai puține și apelurile la ambulanță, iar aerul din orașe este mult mai curat. Psihologii spun că există însă și un efect negativ. S-au înmulțit cazurile de violență domestică, pentru că victimele s-au văzut nevoite să împartă aceeași locuință cu agresorii.

Accidente mult mai puține

Cele mai importante schimbări produse de starea de urgenţă s-au văzut în primul rând pe şosele. Cum în ultimele două luni au fost mult mai puţine maşini, inclusiv de Paşte ori de 1 mai, numărul accidentelor a scăzut proporţional. În Capitală de exemplu, în luna aprilie au fost de 4 ori mai puţine accidente faţă de aceiaşi luna a anului trecut. Andra Arsintescu, Brigada Rutieră București: ”În această perioadă s-a observat o scădere foarte mare a traficului rutier, se pare că cetăţenii au respectat prevederile ordonanţelor militare şi au înţeles importanţa acestora. Numărul accidentelor se observa de la 49, comparativ cu 13 anul acesta, este cu mult mai scăzut în această perioadă.”

Fără ambulanțe

Alice Grasu, SABIF: ”În perioada stării de urgenţă, din 14 martie – 4 mai, numărul total numărul total al solicitărilor la serviciul de ambulanță București-Ilfov a scăzut cu 13,5%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, urgentele, situaţia în care viaţa pacientului e pusă în pericol sau cele de cod galben au scăzut cu 10,5% faţă de aceeaşi perioadă. cel mai mult au scăzut cazurile în loc public. Nu au fost evenimente sportive, mall-urile au fost închise şi aceste cazuri au scăzut cu 60%.”

Întâi şi trei mai

De întâi mai, am văzut pe străzi peste 36.000 de forţe de ordine – cu 50% mai multe decât de 1 mai 2019. Oamenii legii au intervenit într-o singură zi în peste 4000 de cazuri, cu aproape 500 mai multe decât anul trecut. Au scăzut în schimb accidentele – de întâi mai 2020 s-au înregistrat doar 8, cu 50 la sută mai puţine decât de 1 mai 2019. Marcel Vela, ministrul de Interne: “La alte infracţiuni au scăzut pentru că au fost două motive: 1. Am fost mereu prezenţi în teren, la nivel naţional, Poliţie Locală, Jandarmerie, Armată, etc şi 2. oamenii au fost acasă, cei care făceau un obicei din a fura din locuinţe, acum evident că nu au avut această preocupare fiind cetăţenii acasă.”

Violența domestică a crescut

Din păcate, în această perioadă s-au înmulţit cazurile de violenţă în familie, pentru că victimele au fost obligate să stea sub acelaşi acoperiş cu agresorul. Andreea Rusu, Centrul FILIA: “Este o problemă faptul că în declaraţia pe care trebuie să o completăm atunci când vrem să ieşim din locuinţa, nu există un punct special pe care să-l bifeze ca să plece la judecătorie să-şi ia un ordin de protecţie sau să meargă la o secţie de poliţie să raporteze ce i se întâmplă. În momentul de față, femeile sunt îngrădite de această opţiune de a suna la 112”. La aproape două luni de la începutul stării de urgenţă, poliţia nu întocmit încă o statistică referitoare la cazurile de violenţa domestică.