Pregătirile de recoltat au început cu câteva zile înainte, iar printre acestea se numără atât revizia instalaţiilor care sunt utilizate în realizarea vinului, cât şi găsirea zilierilor.
„Una peste alta, cred că găsirea forţei de muncă este lucrul cel mai greu acum. Ne-am propus de la început să lăsăm aici ce se câştigă din Somova şi nu căutăm forţă de muncă din altă parte. Şi eticheta vinului nostru este inspirată de zonă, pentru că pe dealul acesta a fost un sit arheologic”, a declarat, pentru AGERPRES, viticultorul Roberto Pieroni.
El afirmă că munca într-o plantaţie de viţă-de-vie este dificilă.
„În agricultura mare, o persoană poate să întreţină singură 100 de hectare de teren fără probleme, dar în 100 de hectare de viţă-de-vie lucrează zeci de persoane. Majoritatea lucrărilor sunt manuale. Viţa-de-vie trebuie muncită continuu”, arată Pieroni.
În prima zi de cules, în vie au fost aproape 12 persoane, majoritatea femei din sat, care vin de mai mulţi ani.
„Am zece ani de când muncesc aici, ca zilieră. Nu mi se pare greu. Dacă vrei să munceşti, nu e greu. Primim 80 de lei pe zi”, povesteşte una dintre femeile din zonă.
Printre zilieri se află şi câţiva adolescenţi care afirmă că au acordul părinţilor pentru a munci.
„Dacă nu aş fi venit aici, aş fi stat acasă şi mi-aş fi găsit ceva de făcut. În vacanţa şcolară nu ni s-au dat teme. Munca aici nu e foarte grea. Cu banii pe care îi voi primi vreau să îmi cumpăr ceva să păstrez – îmbrăcăminte, lucruri pentru şcoală”, spune un băiat de 16 ani.
Fiecare zilier are propriul rând de viţă-de-vie pe care trebuie să îl culeagă, iar printre rânduri trece o căruţă trasă de doi cai, condusă de Laurenţiu Bistriceanu.
„Cu căruţa cărăm lăzile cu struguri până la cramă. E mai simplu cu caii. Caii sunt blânzi, ascultători. Mai greu a fost atunci când i-am adus, în primele cinci sau şase luni, până i-am învăţat să meargă la căruţă, dar s-au format, iar acum ascultă şi trag. Sunt foarte inteligenţi. Cu tractorul nu faci nimic într-o cultură de viţă-de-vie, fiindcă tractorul se blochează, agaţă şi rupe butucii, în timp ce caii se opresc”, povesteşte Bistriceanu.
Ziua de muncă în plantaţia cu viţă-de-vie ecologică a început la ora 7,00 şi s-a încheiat la ora 16,00, dar abia de aici încolo începe greul pentru producătorul italian de vinuri româneşti.
„Începe procesarea strugurilor. Aici avem presa, pompa de must, bazinele de fermentare şi apoi de stocare, două bazine pentru limpezirea mustului. Acum culegem struguri pentru vinul spumant, strugurii cu zahăr mai puţin şi aciditate mare. Vom face analize şi apoi vedem ce facem mai departe. Vrem că culegem 2,5 tone de struguri pentru spumant. Urmăresc procesul de coacere în toată via, pentru că la un moment dat strugurii nu mai acumulează zahăr şi scade aciditatea din ei”, explică Roberto Pieroni.
Temperaturile ridicate din acest an au afectat culturile de viţă-de-vie.
„Ne-a afectat seceta, dar calitatea vinului sigur va fi bună. Noi nu suntem cei care produc 14 tone pe hectar. Primăvara, dăm jos ciorchinii în plus. Viţa nouă nu produce mai mult de 8 tone pe hectar. Cea veche are doar 5 tone într-un an normal. Dacă e secetă, estimarea se face greu. Un kilogram de struguri ar trebui să dea între 650 şi 700 de grame de must, dar anul acesta sigur va fi mai mic randamentul, pentru că bobul nu a avut apă şi nu s-a umflat şi va da doar 500 de grame de must”, arată viticultorul.
În cultura de viţă-de-vie ecologică din Somova nu se folosesc decât piatra vânătă şi sulf dizolvabil şi se cultivă doar soiuri de struguri româneşti.
„Ne-am axat pe soiuri autohtone, pentru că strugurii merită să fie valorificaţi. Noi avem Aligote, Băbeasca Neagră, Fetească Regală, avem şi puţin Merlot, dar nu aveam nimic internaţional. Aligoteul e originar din Franţa, dar aici Aligoteul a găsit solul şi clima cele mai potrivite, iar vinul e mai bun ca cel din Franţa”, susţine Pieroni.
Pandemia de coronavirus nu a afectat afacerea cu vinuri româneşti.
„La începutul pandemiei, mi-a fost teamă puţin, pentru că folosim sectorul HoReCa, iar hotelurile şi restaurantele erau închise. Dar în luna iunie am avut o creştere de 30% şi am fost foarte mulţumit. Lumea începe să aprecieze vinurile de calitate. Am făcut şi noi servicii de livrare, lumea vine şi la cramă să cumpere vin. Şi exporturile de vin au crescut. În Germania, de exemplu, nemţii au cultura consumului de bere atunci când ies la terase şi a consumului de vin când sunt acasă”, declară Roberto Pieroni.
De altfel, Delta Dunării este o piaţă de desfacere importantă pentru vinurile premiate la concursurile internaţionale, în condiţiile în care turiştii care ajung aici vor să guste un vin din zonă.
Cultura ecologică de viţă-de-vie din satul Somova are o „soră” în Umbria, cu aproape 30 de ani mai mare, care i-a netezit drumul spre ţările europene, dar relaţiile nu ar fi ajutat-o dacă soiurile autohtone nu ar fi fost de calitate.
„Soiurile autohtone au fost premiate în Germania doi ani la rând cu trei medalii de aur pentru Feteasca Regală şi Băbeasca Neagră. În România, anul trecut, am câştigat medalia de aur pentru Aligote”, povesteşte viticultorul.
Caii folosiţi pe plantaţia de viţă-de-vie au fost cumpăraţi de la herghelia din Ruşeţu, iar anul viitor ei i-ar putea plimba pe turişti prin plantaţie.
„Aproape 90% din lucrări le facem cu cai. Vrem să cumpărăm o trăsură, iar anul viitor să îi invităm pe turişti să se plimbe printre rândurile de struguri. În Italia se practică de multă vreme acest tip de turism. În plantaţia de acolo sunt opt cai, din care patru sunt folosiţi pentru muncă, iar ceilalţi de plimbat cu trăsura, iar lumea pleacă cu paharul şi sticla de vin la plimbare”, afirmă afaceristul italian.
Roberto Pieroni, un italian originar din Umbria, a venit pentru prima dată în Somova în urmă cu 10 ani, alături de partenerul lui de afaceri, iar cei doi s-au arătat încântaţi de peisajul zonei tulcene, cu dealuri line, asemănător celui din regiunea Perugia, şi au început aici o afacere bazată pe o cultură ecologică de viţă-de-vie.
„În anul 2009, am alergat prin câteva podgorii din România. Ultima a fost cea din Somova. Ne-a plăcut peisajul, pentru că este asemănător celui din Umbria, cu dealuri line. Ne-au plăcut vinurile zonei, terasamentele pe care le-am folosit în anii următori. Atunci nu era aşa de aglomerată în ceea ce priveşte viticultorii. În anul 2010, cultura era majoritar părăsită, dar într-un an am repus-o pe picioare şi acum produce”, rememorează el.
Cei doi italieni au pornit afacerea cu o suprafaţă de circa 10 hectare, iar acum au ajuns la aproximativ 25 de hectare.
Discussion about this post