Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, în județul Gorj, că a avut întâlniri cu conducerea CEO și cu reprezentanții sindicatelor.
„Săptămâna viitoare va fi transmis către Comisia Europeană planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. După cum bine știți, Guvernul pe care îl conduc, cu aprobarea Comisiei Europene, a aprobat în primă fază un ajutor de salvare în valoare de 251 de milioane de euro, fără de care CEO ar fi fost într-o situaţie extrem de dificilă, deoarece nu avea capacitatea să suporte costurile pentru certificatele de CO2. Pasul următor este prezentarea către CE a unui plan extrem de ambiţios de restructurare, cu o valoare extrem de mare, de 3,54 miliarde euro. Finanţarea acestui program de restructurare urmând să se facă din veniturile companiei într-o sumă de aproximativ 1,5 miliarde euro, restul finanţărilor urmând să fie asigurate fie de la bugetul de stat, fie din fondul de modernizare care este administrat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri”, a declarat Ludovic Orban.
Acesta crede că programul de restructurare va garanta locurile de muncă pentru cei mai mulți dintre angajați și va oferi perspective de dezvoltare econimcă județului Gorj.
Premierul a spus că Guvernul va încerca, în discuțiile pe care le va avea cu reprezentanții CE, să obțină aprobarea pentru planul de restructurare.
„Pe scurt, CEO are un viitor cert şi va beneficia de investiţii uriaşe de peste 3,5 miliarde de euro, pe care noi, ca Guvern, ne angajăm să le susţinem. De asemenea, ne angajăm în discuţiile care vor avea loc la nivelul Comisiei Europene să obţinem aprobarea CE pentru acest plan de restructurare”, a mai spus Ludovic Orban.
Discussion about this post