O româncă aflată în vacanţă cu soţul său este primul turist diagnosticat cu COVID-19 în Creta

Conform Protecţiei Civile zilnic sunt făcute 825 de teste pasagerilor care ajung pe aeroportul  Nikos Kazantzakis din Heraklion

Vă invităm să dați share la această știre

Primul caz de turist infectat cu coronavirus din Insula Creta a fost identificat sâmbătă, fiind necesar ajutorul poliţiei locale pentru identificarea pacientului, scrie presa locală. Autorităţile sanitare sunt în alertă. Identificarea primului caz depistat pozitiv la coronavirus din Creta are loc la câteva zile după ce aeroporturile regionale au fost redeschise. Este vorba despre o femeie din România aflată în vacanţă împreună cu soţul. Autorităţile sanitare şi protecţia civilă au intrat în alertă pentru a localiza femeia şi a-i aduce la cunoştinţă rezultatul testului, conform presei cretane. A fost necesar ajutorul poliţiei locale pentru a găsi femeia într-unul dintre hotelurile din municipalitatea Hersonissos. Pasagerii testaţi pozitiv sunt plasaţi in izolare 14 zile în hoteluri de carantină, dacă nu au nevoie de asistenţă medicală. În alte cazuri sunt transferaţi în spitale publice.

La Aeroportul Heraklion din Creta au fost testată fiecare persoană care a venit din România cu o cursă care a adus turiști din București și Cluj-Napoca. Testarea a durat peste 3 ore, potrivit declaraţiilor făcute de un turist român, Vlad, la UMDigi24, care a adăugat că, din spusele personalului de la hotel, turiștii din alte țări nu au trecut prin astfel de proceduri. Aceasta, deși autoritățile din Grecia dădeau ieri asigurări că posibilitatea ca turiștii români să fie testați pentru COVID-19 este „foarte mică”. El spune că în avion erau circa 200 de pasageri şi nu li s-a oferit nicio informație, iar polițiștii care îi supravegheau au refuzat „destul de brutal” să dea explicații. Turistul a adăugat că toți pasagerii avionului completaseră online formularul necesar pentru a intra în Grecia și că pe baza acestuia au fost testați. El a adăugat că pasagerii din toate celelalte avioane care au aterizat în Creta au fost lăsați să plece fără a fi testați, iar explicația dată de angajații aeroportului a fost că erau fie curse interne, fie curse cu escală la Atena. „Personalul de la hotel a fost foarte surprins, ne-au spus că turiștii care au venit din alte țări – Norvegia, Danemarca – nu au avut absolut niciun control”, a mai spus Vlad.