Nicușor vrea confruntare directă cu Gabriela

Împins de la spate de consilierii PNL și USR Plus, candidatul dreptei reunite la Primaria Capitalei vrea un meci în trei runde cu actualul primar

VP-news – Nicusor Dan - Facebook

Vă invităm să dați share la această știre

Independentul Nicușor Dan, candidat al dreptei reunite împins de la spate de consilierii PNL și USR Plus, a lansat primarului Capitalei o „invitație” de a participa la o dezbatere electorală, în trei runde, care să permită electoratului să facă o „comparație directă”. Invitația e sub formă de provocare, pentru că Nicușor vrea să le arate bucureștenilor ce s-a întâmplat în ultimii patru ani din viața Capitalei și să ce capacitate are el de a face mai mult:
„Primarul Gabriela „PSD” Firea fuge de bucureșteni, fuge de bilanțul catastrofal de la primărie, fuge de sigla de partid.
Nu poate fugi însă de alegerile de peste o lună, din 27 septembrie.
Alegătorii trebuie să aibă ocazia de a face o comparație directă între candidații la Primăria Capitalei și în special între principalii doi candidați, conform tuturor sondajelor de opinie.
Prin urmare, lansez o provocare directă către contracandidata mea Gabriela Firea: 3 dezbateri electorale, față în față, pe teren neutru, în ultima săptămână de campanie.
Vă aștept ca să vorbim despre ceea ce bucureștenii trebuie să știe, despre ultimii patru ani din viața Capitalei, despre soluțiile pentru București, despre capacitatea fiecăruia dintre noi de a face ce trebuie pentru acest oraș.”