Mandatul Gabrielei Firea poate fi redat în 20 de cuvinte: „zero plus zero egal zero”, spune candidatul susținut de PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan.
„O să fac foarte scurt un bilanț, dar oare ce poate să fie semnificativ decât zecile de mii de bucureșteni care nu au apă caldă de două săptămâni și nimeni nu vine să le spună când va înceta această situaţie. Ăsta este în 20 de cuvinte bilanțul administrației Firea. Foarte pe scurt, revoluția în trafic – zero, mari parcări la intrarea în oraș – zero, benzi unice pentru autobuze – zero, semaforizare inteligentă – zero, piste de biciclete – zero, registrul spatiilor verzi- zero, RADET – faliment, Termoenergetica – aproape faliment, stații de monitorizare a poluării – zero, STB – aproape faliment. spitalul metropolitan – zero,, noua Polivalentă – zero, noi creșe – zero, noi gradinite – zero, noi școli – zero. Total? Zero+zero=zero”, a declarat Nicușor Dan.
El a spus că Gabriela Firea trebuie să plece din funcție, pentru că nu are nicio legătura cu acest oraș.
Conferința lui Nicușor Dan, desfășurată tot pe spațiul public, nu a mai fost bruiată, după ce la precedentele conferințe el a fost șicanat pe rând de viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, dar și de șoferii camioanelor companiei de salubritate din Sectorul 5.
Discussion about this post