„Este greu să rezumi în câteva vorbe o viaţă de om, dar pot spune că, timp de 30 ani, cât am fost în familia politică a social-democraţilor, am făcut tot ce a stat în puterile mele ca acest judeţ, şi România, în ansamblul ei, să îşi atingă potenţialul enorm de dezvoltare pe care îl are. (…)
A sosit însă momentul să mă retrag din viața politică.
Spuneam la început că GIURGIU ESTE FAMILIA MEA. Și când spun acest lucru mă refer la familia care, deși trece prin multe încercări, suișuri și coborâșuri, este întotdeauna ÎNCREZĂTOARE și UNITĂ. Așa îmi doresc să rămâneți în continuare!
Experiența mea profesională de peste 30 de ani, acumulată atât în sectorul privat cât şi în cel public, precum şi experiența politică de 30 ani în PSD, mă fac să cred că dumneavoastră, dragi social-democrați giurgiuveni veți continua munca mea cu IMPLICARE, PROFESIONALISM şi EXCELENŢĂ.
Pentru acești 30 de ani petrecuți în slujba dumneavoastră, pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în atâtea rânduri, vă mulțumesc. Fiecăruia dintre dumneavoastră și din tot sufletul”, a scris fostul lider PSD Giurgiu, care a demisionat din funcție de președinte la cererea lui Marcel Ciolacu, care l-a răsplătit pentru ascultare cu funcția de vicepreședinte ASF.