Sinistrul sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că epidemia de coronavirus se află pe o pantă descendentă în România, este controlabilă și se pot pregăti noi măsuri de relaxare de la 15 iunie. Bişniţarul de măşti consideră că dacă totul merge bine, în august ne-am putea întoarce la o viață de „cvasi-normalitate”. Este momentul în care s-ar putea renunța chiar și la măștile de protecție, a declarat personajul în interviul acordat vineri UM Digi24. Ministrul a explicat însă că ar putea interveni și o situație contrară și a detaliat în ce condiții restricțiile ar putea fi reintroduse. Moldoveanul crede că pandemia este controlabilă în acest moment, dar asta numai printr-o colaborare cu populaţia. „Noi avem instrumentele, avem normele, avem ordinele de ministru, dar populaţia trebuie să respecte aceste norme”. Adică, dăm amenzi şi ţinem prostimea în casă. Epidemia de coronavirus din România s-ar putea încheia cu un bilanț de circa 20.000 de îmbolnăviri, crede Tătaru:
„Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră, cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta sau alternând, mergând totuşi pe o scădere progresivă a acestui număr de cazuri. În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele circa 18.600. Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, am avut două zile cu o creștere a cazurilor noi, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă”
În condiţiile apariţiei în social media a fotografiei cu nesimţirea ilegală, de altfel, a premierului, vicepremierului şi ministrului de externe, care încălcau o sumedenie de legi în biroul şefului cancelariei din Palatul Victoria, Nelu Tătaru a avut obrăznicia să declare că s-ar putea renunţa, de pildă, la măști, în funcţie de evoluţia pandemiei. „Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie – august, să ajungem la o viaţă cvasi-normală, urmând să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val”. Altă ilegalitate, potrivit bişniţarului chirurg, luarea temperaturii de către nişte paznici la intrarea în marile magazine și instituții, care ar fi echivalentă unui minim triaj epidemiologic, rămâne deocamdată în vigoare: „Dacă se respectă sau nu această măsură de „termoscanare”, de asta se ocupă organele de control ale Ministerului de Interne – poliția, jandarmeria, poliția locală, DSU, pompierii. Ei evaluează și controlează fiecare agent economic. Pot fi și amenzi, dar poate surveni și închiderea acelui agent economic, dacă se dovedește că a devenit un spațiu de transmitere.”
Pandalia guvernamentală continuă. Ţineţi aproape.