Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a susținut o conferință de presă la Ministerul Educației, în cadrul căreia a precizat ca, la momentul actual nu se impune instaurarea stării de urgență, ci respectarea regulilor de igienă și distanțare, pentru a limita creşterea progresivă.
Întrebarea a fost pusă în contextul în care vineri (2.10) s-au înregistrat 2.343 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV2 în ultimele 24 de ore în România, fiind a treia zi consecutivă în care bilanțul zilnic trece de 2.000 de cazuri și este atins un nou record, și 158 de elevi și peste 70 de cadre didactice și personal auxialiar din școlile din România s-au îmbolnăvit deja.
Tătaru a precizat că, de la începutul pandemiei, au fost diagnosticați cu COVID-19 aproximativ 3.200 de copii cu vârste între 0 și 9 ani și 5.200 de copii cu vârste între 10 și 19 ani.
Prezent și el la conferința de la Ministerul Educației, premierul Ludovic Orban a declarat că anul școlar 2020-2021 nu este compromis: „“Cum să fie compromis? Abia ce a început anul şcolar. Știţi foarte bine situaţia – sunt pe roşu câteva sute de şcoli, pe sistem mixt 4.000 şi ceva de şcoli, restul şcolilor funcţionează în regim normal. Noi am luat special această decizie pentru ca să afectăm cât mai puţin procesul educaţional, dreptul la educaţie al copiilor trebuie respectat, copiii au nevoie să se ducă la şcoală, să ţină pasul cu materia şi tocmai din acest motiv am stabilit aceste sistem care să ţină cont de situaţia epidemiologică din fiecare comunitate locală.”
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post