Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, a devenit în ultimele luni unul dintre cei mai activi edili în social media, echipa sa de comunicare utilizându-i intens contul de Facebook pentru a-i prezenta realizările din sectorul pe care-l gestionează și pentru a interacționa cu locuitorii acestuia. Dar și pentru reglări de conturi, mai mult sau mai puțin disimulate. Iată o mostră recentă în acest sens:
„Supărați tare că îi blocăm în demersul de acaparare a spațiilor verzi din Sectorul 3 și de construire pe aceste terenuri, „băieții deștepți”-îi știți cei care au pus la punct, acum mulți ani, cu complicitatea autorităților statului, o adevărată Mafie a Retrocedărilor și au reușit, astfel, să pună mâna pe parcurile noastre- au ieșit la atac.
Nu doar în instanță, unde ne judecăm cu ei de ani de zile ca să ne recuperăm toate aceste terenuri ale comunității pe care „băieții deștepți” nu ar fi trebuit niciodată să le primească, ci au trecut la fapte, să spunem așa: de câteva zile, în fostul loc de joacă din Tăttărescu 10A, o echipă de meseriași s-a pus pe turnat beton. Nu, nu glumesc, chiar asta fac. Mai grav, la diferitele acțiuni de control ale PLS3, echipajele noastre au fost invitate să părăsească proprietatea privată. Iar când au fost chemați cei responsabili sau împuteniciți ai proprietarilor să se prezinte la sediul PLS3 pentru clarificări s-a răspuns sec: „Avocații sunt în concediu, revin după 1 septembrie.”
În aceste condiții, Poliția Locală Sector 3 a dispus sancțiune contravențională cu sistarea imediată a lucrărilor. Iar dacă cei vizați nu respectă măsura de sistare a lucrărilor, noi vom continua demersurile până la plângerea penală.
În paralel, voi trimite și o sesizare către Garda de Mediu să verifice modul în care s-a intervenit asupra arborilor aflați pe acest teren.
Și, da, continuăm acțiunile în instanță. #StopMafieiRetrocedarilor”
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post