Ne-au condiționat accesul și în Austria

Autoritățile austriece solicită turiștilor români să prezinte un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză

VP-news – Image by Free-Photos from Pixabay

Vă invităm să dați share la această știre

MAE precizează că autoritățile austriece au publicat nouă Ordonanță pentru revizuirea condițiilor de intrare și tranzit în Republica Austria pentru persoanele care provin din state pentru care există alerte de călătorie, inclusiv România, cu valabilitate de pană la data de 30 septembrie 2020.
Principalele modificări, față de măsurile anterioare, sunt diminuarea perioadei termenului de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 de la 4 zile la 72 de ore și reducerea perioadei de izolare la domiciliu sau într-o locație adecvată, de la 14 zile la 10 zile.
Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.
În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria.
Tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire, pentru cetățenii care vin din România și care merg spre destinații din alte state. Autoritățile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative care să asigure intrarea în țara de destinație: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum și completarea unei declarații de tranzit. Aceasta este disponibilă la următorul link:
https://www.bmeia.gv.at/fileadmin/user_upload/Vertretungen/Bukarest/Dokumente/Beilage_B__Formular_Ein-Durchreise_2020-07-17-Englisch.pdf.
MAE reamintește că zborurile către și din România rămân în continuare suspendate.