Ministrul Educației Monica Anisie anunță – arogându-și indirect meritul – o nouă așa-zisă victorie a instituției pe care o păstorește: creșterea ratei de promovare la concursul național de titularizare. Și o face ca pe vremea când județele se băteau în declarații patriotice despre depășirea producției la hectar și „împlinirea” planului cincinal în doi ani și jumătatate: „Am publicat astăzi pe site-ul titularizare.edu.ro primele rezultate obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020. Astfel, rata de promovare a concursului național de titularizare, sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor), este de 58,66 %, superioară în raport cu procentele consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017”, scrie dna Anisie pe contul personal de social media, transformat într-o portavoce a realizărilor ministerului.
Ceea ce nu scrie și nici nu spune dna Ministru pe contul domnie sale, dar o face totuși ministerul, este că din cei 30.113 candidați înscriși la examen, 2.145 s-au retras (7,94%). Și că alți 32 de concurenți au fost eliminați din concurs pentru că au încercat să copieze. Cu peste 33% mai mult decât au încercat anul trecut (28) și decât în 2018 (27). Se pare însă că dna Ministru nu este dornică să își asume și acest record negativ.
În rest, tăcere deplina așa cum ne-am obișnuit – nu se știe încă nimic despre măsurile prevăzute pentru începerea noului an școlar…