Alexandru a explicat, la Antena 3, că a avut, în urmă cu ceva vreme, o discuție telefonică cu pensionarul care a încercat să își dea foc și a venit să vadă care este starea lui.
„Am avut o convorbire telefonică în urmă cu ceva vreme și a văzut la mine disponibilitatea de dialog. Mă duc să mă documentez, să văd care este situația în detaliu. Reclamă faptul că una dintre hotărârile judecătorești din multele pe care le-a depus și le-a și câștigat nu au fost puse în aplicare și mă duc să mă documentez. Însă ceea ce m-a interesat este ca sănătatea dânsului să fie în regulă și am venit să mă asigur că așa stau lucrurile. (…) Dorința mea a fost să văd că este în regulă. Sunt colegii de la ambulanță care fac proceduri. Este o procedură standard, este absolut în regulă, nu s-a întâmplat nimic, jandarmeria a fost acolo și l-a rugat să nu își de foc hainelor pe care le avea. Eu am vrut să mă asigur că așa stau lucrurile și să îi spun domnului că în continuare rămânem amândoi în contact și eu și personalul Casei de Pensii”, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Ministrul a spus că întotdeauna trebuie să existe un canal de comunicare, lucru pe care îl cere angajaților Casei de Pensii și Ministerului Muncii, dar și pensionarilor, pentru că „nu este o soluție să ne dăm foc”.
„Este o chestiune tehnică (problema reclamată de pensionar – n.r.) pe care trebuie să o clarifice angajații Casei, cert este că a câștigat câteva hotărâri care au fost puse în practică și totuși dânsul persistă într-una dintre ele cu privire la care are nemulțumiri și trebuie lămurite. Ceea ce vreau eu de la angajații Casei de Pensii și de la angajații Ministerului este să se discute cu acești oameni. Știu că unii dintre ei au anumite așteptări și în instanță câștigă sau nu, dar cel mai important este să discute cu ei să li se explice. În momentul în care se refuză un dialog cu oamenii, se încarcă și în mod evident caută soluții de a-și exprima dorințele. Nu asta este soluția să ne dăm foc. Important este să păstrăm un canal de dialog și mă voi asigura că așa se întâmplă”, a mai spus Violeta Alexandru.
Jandarmii și polițiștii au imobilizat, marți, în fața sediului Ministerului Muncii și Protecție Sociale, un bărbat ce intenționa să își dea foc.
„Hainele pe care le purta emanau un puternic miros de benzină și asupra sa au fost găsite o brichetă și un recipient cu lichid inflamabil. Bărbatul a fost preluat și condus la sediul subunității de poliție, competentă teritorial. A fost solicitat sprijin medical de specialitate pentru evaluarea persoanei”, anunță polițiștii din Capitală și jandarmii.
Primele informații arată că bărbatul protesta în fața ministerului și era supărat pentru că nimeni nu venea să discute cu el.
Discussion about this post