„Începând de mâine, vom întoarce pagina primului act, din toate punctele de vedere, în criza cu care ne confruntăm”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro.
„Începând de mâine, va fi posibil din nou să ne deplasăm între ţări europene şi, de la 1 iulie, ne vom putea deplasa şi în ţări din afara Europei în care epidemia este sub control”, a precizat preşedintele Franţei.
„Creşele, şcolile şi colegiile se pregătesc să reprimească începând din 22 iunie toţi elevii, în mod obligatoriu şi conform regulilor normale de prezenţă”, a continuat Emmanuel Macron.
„Ne vom bucura din nou de plăcerea de a fi împreună, de reluarea deplină a activităţilor de lucru, dar şi de divertisment, de relaxare. Vom regăsi arta de a trăi, gustul libertăţii. Ne vom bucura din nou deplin de Franţa”, a subliniat Macron.
„Perioada de până acum a arătat că am avut resort şi resurse, că în faţa unui virus care ne-a lovit mai rapid şi mai puternic decât pe alţii, am fost capabili să fim inventivi, să avem reacţii, să fim puternici. Putem fi mândri de ce s-a făcut şi de ţara noastră. Sigur că această încercare a evidenţiat şi deficienţe, fragilităţi, dependenţa noastră de alte continente pentru a ne procura anumite produse, dificultăţi în organizare, inegalităţi sociale şi teritoriale. Vreau să tragem toate învăţămintele din ce am trăit”, a subliniat Emmanuel Macron.
„Trebuie să ne redescoperim independenţa de a trăi fericiţi şi de a trăi mai bine. Din cauza epidemiei, economia mondială aproape că s-a oprit. Principala noastră prioritate este să reconstruim o economie puternică, ecologică, suverană şi solidară”, a insistat liderul Franţei.
În efortul de a depăşi criza economică, „trebuie să facem totul pentru a evita disponibilizările. Am lansat negocieri cu sindicatele şi patronatele, am lansat negocieri astfel încât în toate companiile să putem păstra cât mai multe locuri de muncă, în pofida reducerii activităţilor”, a explicat Macron, oferind asigurări că nu intenţionează să majoreze impozitele.
Discussion about this post