Harry Theoharis, ministrul elen al Turismului, a prezentat pe 20 mai planul „Repornirea turismului”, în care se precizează că din 15 iunie Grecia va permite intrarea turiştilor, iniţial din ţările alese „pe criterii epidemiologice”. Mai mult, Theoharis a declarat că turiştii care vin în Grecia nu trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a călători şi nici nu vor fi în carantină după sosire.
Peste 500 de plaje din Grecia au fost redeschise sâmbătă, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemia de COVID-19 şi revitalizarea sectorului turistic.
Autorităţile au impus respectarea măsurilor de distanţare fizică pe plajă, noile norme precizând şi distanţa minimă dintre umbrele. Pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi va fi permis accesul al cel mult 40 de persoane, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie cel puţin patru metri.
Turismul şi industriile conexe generează aproximativ 30% din Produsul Intern Brut al Greciei şi au ajutat această ţară să rămână pe linia de plutire în timpul crizelor financiare care au durat aproximativ un deceniu.
În urmă cu două zile, şi premierul bulgar anunţase că Bulgaria, Grecia și Serbia ar urma să creeze o bulă turistică și să renunțe la carantina de 14 zile pentru cetățenii celor 3 țări de la 1 iunie, a anunțat premierul bulgar. Și România a fost invitată să se alăture, dar autoritățile de la București nu au făcut încă niciun angajament.
Discussion about this post