La Timișoara scroafa s-a urcat în copac. Ce cer Fritzii de acolo

Liderul USR Timiș, Cristian Moș, îi acuză liberalii din județ că au negociat cu „vechea clasă politică, în spatele ușilor închise”: „Liderii PNL ne-au demonstrat un singur lucru: dinozaurii încă există”.

Vă invităm să dați share la această știre
FacebookWhatsappTelegramTwitterVkontakteLinkedinPinterest

„După 3 zile de negocieri cu PNL Timiş care păreau încheiate, astăzi liderii PNL ne-au demonstrat un singur lucru: dinozaurii încă există. Am păstrat transparența în această perioadă, timp în care PNL negocia cu vechea clasă politică, în spatele ușilor închise”, scrie pe Facebook Cristian Moș.

El precizează că, în momentul de față între USR PLUS și PNL Timiș nu există un acord de colaborare nici în cadrul Consiliului Județean Timiș, nici în Consiliul Local Timișoara.

„Nu ne abatem de la valorile noastre și nu vom încălca voința timișenilor. Suntem aici pentru că ne dorim cu adevărat un nou început”, conchide liderul USR.

Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, le-a dat ultimatum liberalilor timișeni

Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, le-a dat, joi, liberalilor timişeni, termen până luni să se decidă dacă vor să formeze împreună cu Alianţa USR PLUS o majoritate în forurile legislative local şi judeţean, parafată prin semnarea unui parteneriat administrativ, în cazul unui răspuns negativ, edilul ales „fiind nevoit” să găsească „alte soluţii”, relatează Agerpres.

Cum, în Consiliile Local Timişoara şi Judeţean Timiş singurele forţe de dreapta sunt PNL şi USR PLUS, lui Dominic Fritz nu-i va rămâne să se îndrepte decât spre forţele de stânga, PSD sau Pro România, dar acesta speră ca PNL să accepte acordul de colaborare bilateral.

„Până luni seara vreau să ştiu foarte clar dacă răspunsul PNL va fi da sau nu, dacă PNL sub conducerea lui Alin Nica vrea să facă alianţă cu noi. Dacă nu, va trebui să văd alte opţiuni. O să trebuiască să văd, eu încă nu vreau să mă gândesc la alte opţiuni (…). Tocmai de aceea nu înţeleg de ce mai au ei nevoie să se gândească până la alegerile parlamentare”, a declarat, joi, Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

Dominic Fritz doreşte să-şi asigure o majoritate în consiliul local care să-i sprijine viitoarele proiecte comunitare.

„Pentru că niciun partid nu are o majoritate (în cele două consilii, n.r.) noi am intrat în negocieri cu PNL pentru a forma o majoritate stabilă în această criză COVID şi pentru tot ceea ce vrem să facem în Timişoara şi în judeţ. Am avut săptămâna trecută prima întâlnire a noastră cu PNL, am stabilit un cadru de negocieri, la pachet Timişoara şi Consiliul Judeţean, am discutat despre principii de guvernare, competenţă, transparenţă, proiecte comune şi despre un vot pentru vicepreşedinţi şi viceprimari. Ambii (împreună cu liderul interimar al PNL Timiş, Alin Nica, n.r.) am fost de acord să nu negociem şi alte funcţii, cum sunt cele de directori. (…). Urma ca astăzi să încheiem acest pachet negociat pe felii. Cu cinci minute înainte de semnarea acestei înţelegeri, astăzi, Alin Nica a spus că de fapt nu a primit un mandat de la Biroul Politic Judeţean al PNL pentru a discuta funcţiile viceprimari (la Timişoara, n.r.) şi vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean. Şi a spus să semnăm acum acordul pentru proiecte, iar cel pentru funcţii, să-l semnăm după alegeri”, a detaliat Fritz.