Furnizorul clujean de soluţii software Life Is Hard (LIH) a preluat 40% din acţiunile firmei de contabilitate şi consultanţă financiară Performia Finance Gherla (PFG), controlată de familia Ciurea.
LIH a finalizat achiziţia a 40% din acţiunile PFG, companie locală care oferă servicii de contabilitate financiară, tranzacţia având o valoare de 300.000 lei, potrivit Bursei de Valori București. Achiziţia a fost aprobată de acţionarii LIH în decembrie 2019.
PFG ofera servicii de contabilitate financiară, salarizare şi personal, consultanţă fiscală, analiză şi consiliere financiară către 244 de companii din România. Aceasta are 19 angajaţi, iar în 2019 a înregistrat afaceri de 1,5 milioane de lei. Asociați erau Bogdan Ciurea (75%) și Mirela Ciurea (25%)
„După intrarea în acționariatul PFG ne propunem lărgirea portofoliului de clienți al ambelor companii, prin oferirea de servicii contabile pe un flow automatizat și complet digitalizat. Demersul face parte din acțiunile de diversificare a portofoliului LIH și dezvoltarea accelerată a companiei”, a precizat conducerea societății cu sediul social în comuna Florești.
Aceasta va prelua fondul de comerţ a două companii, Active Power Solutions şi Tree Comm Services, poziţionându-se ca integrator IT&C de top, cu scopul ca peste cinci ani să ajungă în top 10 integratori, cu afaceri de 100 milioane de lei şi o capitalizare de 150 de milioane.
Acţiunile LIH aveau o capitalizare bursieră de 22 de milioane de lei, fiind deţinute în proporţie de 63,4% de Ioan-Cătălin Chiş și de 13,2% de Erik Barna.
Discussion about this post