Duminică la prânz a avut loc ceremonia de întronizare al noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic. Ceremonia a început după Sfânta Liturghie, fiind săvârșită de către Întâistătătorul locului, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cel care a asigurat în această perioadă de trecere locotenența eparhiei vacante și care a predat noului arhiepiscop sarcinile acestei funcții.Într-un cadru solemn ÎPS Teofan i-a încredințat noului arhiepiscop însemnele noii eparhii, ÎPS Arhiepiscopul Calinic fiind așezat pe tronul arhiepiscopal.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a promis duminică, în cadrul ceremoniei de întronizare, că va continua consolidarea bisericilor de piatră și a Bisericii duhovnicești în eparhia în care a fost ales. În discursul său, arhiepiscopul a menționat provocările globalizării și consumerismului și și-a asigurat păstoriții că le va întâmpina nevoile cu dragoste.
„Vreau să vă asigur că, dincolo de severitatea mea, veţi găsi un suflet cald, care cu patru decenii în urmă «a lăsat haina trupului acestei lumi la porţile Mănăstirii Putna pentru a o primeni cu haina Duhului», sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Iachint Unciuleac şi a Înaltpreasfinţitului Pimen, stâlpi ai Ortodoxiei bucovinene în a doua jumătate a secolului al XX-lea”, a spus noul arhiepiscop.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu ocazia întronizării Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, duminică, 26 iulie 2020.
Preasfințitul Părinte Ignatie a fost cel care a citit, la ceremonia de înscăunare de duminică, Gramata de întronizare a Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Documentul, semnat de Părintele Mitropolit Teofan, a fost citit după Sfânta Liturghie Arhierească oficiată duminică la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Născut în municipiul Iaşi, Preasfinţitul Părinte Calinic a urmat cursurile Liceului Electrotehnic nr. 1 din acest oraş. Pregătirea teologică universitară şi-a împlinit-o la Facultatea de Teologie din Sibiu.
În luna martie a anului 1980, Preasfinţia Sa a fost închinoviat în venerabila mănăstire suceveană Putna, primind tunderea în monahism în anul 1984. Doi ani mai târziu, a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist. La mănăstirea Putna a îndeplinit timp de 10 ani diferite ascultări, printre care: muzeograf, slujitor, mare elceziarh. În anul 1990 a fost numit stareţ al mănăstirii Râşca. La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în anul 1991 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Epicop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titulatura de „Botoşăneanul”.
Pregătirea în domeniul teologiei, precum şi în alte domenii, râvna duhovnicească, activitatea misionară săvârșită cu jertfelnicie ca Episcop-vicar în Arhiepiscopia Iaşilor, lucrarea liturgică, edilitară şi editorială au constituit motivaţia alegerii Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor în data de 21 iulie 2020.
Discussion about this post