Într-o postare de pe Facebook, europarlamentarul susţine că interdicţia părăsirii locuinţei sau a gospodăriei este o limitare similară arestului la domiciliu.
„Pentru comparaţie, interdicţia impusă unei persoane de a părăsi zonă internaţională a unui aeroport (o zonă foarte extinsă, ce poate include restaurante, magazine, hoteluri) a fost considerată în jurisprudenţă europeană o privare de libertate. Condamnaţii care execută pedeapsă în regim deschis pot circulă liber în interiorul penitenciarului, într-un spaţiu cu mult mai mare decât o locuinţa, dar sunt în stare de privare de libertate. Condamnaţii care execută pedeapsă în regim deschis pot desfăşura activitate de muncă în afară penitenciarului şi fără pază, părăsind zilnic penitenciarul la o anumită oră şi fiind obligaţi să se întoarcă la o anumită oră, dar situaţia lor juridică este tot de privare de libertate, întrucât faptul de a nu se întoarce constituie evadare”, scrie Cristian Terhes, pe Facebook.
Europarlamentarul susţine că o ordonanţă militară nu poate decide detenţia administratică în locuinţă a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.
Acţiunea în instanţă a fost înregistrată pe 8 mai.
Cine este Cristi Terheș
Cristian-Vasile Terheş a fost ales europarlamentar pe lista PSD, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.
Cristian-Vasile Terheş s-a născut la 4 decembrie 1978, la Zalău, în judeţul Sălaj.
De profesie teolog şi specialist în comunicare, Cristian-Vasile Terheş a ocupat funcţiile de preot şi director business intelligence, conform site-ului Biroului Electoral Central, www.bec.ro.
A fost preot şi administrator al comunităţii greco-catolice „St. John the Baptist Romanian Catholic Mission” din Tustin, California. În urma depunerii candidaturii la funcţia de europarlamentar, Cristian-Vasile Terheş a fost eliberat din exerciţiul funcţiilor sacerdotale, conform www.romaniancatholic.org, site-ul Eparhiei Greco-Catolice „Sf. Gheorghe” din Canton, Ohio, sub jurisdicţia căreia se afla.
Discussion about this post