Combustibilii fosili sunt cel mai puternic loviți, cu o scădere a finanțărilor de 30% pentru petrol și o scădere cu 15% în cazul cărbunelui.
Investițiile în regenerabile au scăzut cu 10% și reprezintă doar jumătate din ceea ce este necesar pentru a combate schimbările climatice.
Din cauza restricțiilor impuse de multe țări, emisiile de carbon au scăzut, dar IEA avertizează că atunci când criza se va termina tendința se va inversa, ceea ce duce la creșterea nivelului de CO2.
„Vedem o scădere istorică a emisiilor, dar dacă nu avem pachete de recuperare economică potrivite, am putea vedea din nou o creștere susținută a emisiilor, iar scăderea din acest an ar fi irosită”, a declarat pentru BBC directorul executiv al IEA, Fatih Birol. „Amintiți-vă de criza din 2008-2009. Am văzut imediat o scădere a emisiilor, dar ulterior acestea au revenit. Trebuie să învățăm din istorie. ”
Investițiile totale în energie au scăzut cu aproape 400 miliarde de dolari față de ceea ce era prevăzut în 2020, iar AIE spune că acum există îndoieli serioase cu privire la securitatea aprovizionării cu energie, pentru că proiectele energeticeau nevoie de mult timp pentru realizare.
„Scăderea istorică a investițiilor este tulburătoare. Aceasta înseamnă locuri de muncă și oportunități economice pierdute. Reducerea cheltuielilor riscă, de asemenea, să submineze tranziția atât de necesară către sisteme energetice sustenabile.”
Petrolul este cel mai afectat de declin, iar gazele de șist va înregistra o scădere a investițiilor cu 50%. Investițiile în regenerabile urmează să scadă cu 10-15%.