Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți seara, că a semnat contractul de reabilitare a căii ferate dintre Apața și Cața, parte a drumului feroviar Brașov – Sighișoara, care, în prezent, durează patru ore. După finalizarea lucrărilor, timpul se va reduce la 45 de minute.
„Poate nu vă spune nimic Apața – Cața. Sună frumos, are o rezonanță. Este tronsonul de mijloc de pe traseul Brașov – Sighișoara. Astăzi, între Brașov și Sighișoara, pe 120 și ceva de kilometri, timpul de parcurgere a este de peste trei ore, uneori chiar și patru ore cu trenul. La finalul lucrărilor – pentru că am semnat contractul de construcție și toate cele trei tronsoane între Brașov și Sighișoara sunt în față de construcție, timpul de deplasare dintre Brașov și Sighișoara se va reduce la 45 de minute”, a spus Orban.
Citește întreg articolul pe www.bpnews.ro.