Bulgarii fac greva foamei în semn de protest împotriva Guvernului. Manifestanţii protestează de două luni şi iniţial au blocat străzile. Ei afirmă că în loc să distrugă lucrurile din jurul lor, se sacrifică pe ei.
Bulgarii care protestează împotriva Guvernului au ajuns să facă greva foamei, relatează EuroNews.
Este a doua lună de proteste anti-Guvern în Bulgaria, iar manifestanţii au găsit o nouă modalitate prin care să se facă ascultaţi: greva foamei.
Dacă iniţial au recurs la blocarea străzilor din Sofia şi nu numai, de data aceasta au mers mai departe.
„Este mai mult o formă individuală de protest”, relatează Silvia Sirakova-Gvozden, jurnalist militar şi unul dintre liderii protestatarilor.
„Ştim deja că protestatarii din alte ţări, din Serbia sau Grecia, distrug tot în calea lor atunci când protestează. Noi nu facem asta, noi ne sacrificăm pe noi şi ne asumăm toată responsabilitatea morală pentru a ne atinge scopul”, a adăugat Silvia Sirakova.
Nikolay Gatsev, avocat şi fost membru al Parlamentului, a declarat că a mai făcut greva foamei înainte, pentru 60 de zile, pentru că a fost nedreptăţit social.
„Acum sunt gata să merg cât de departe merg şi prietenii mei pentru că fac parte din colectiv. Suntem 100.000, 200.000, puternici şi nu vrem să fim conduşi de Guvernul acesta, de Parlamentul acesta sau de acest procuror şef”, a declarat Gatsev.
Discussion about this post