Nici azi situația din punctul de trecere a frontierei de la Nădlac nu s-a remediat. Conform datelor furnizate de reprezentanții în Poliției de Frontieră, de luni, de la ora 8.00, până marţi la aceeaşi oră, prin Vama Nădlac I au intrat în ţară 4.600 de persoane, în scădere cu 200 față de același interval orar din ziua anterioară. Și la ieșirea din țară s-a înregistrat o scădere doar 2.000 de persoane, faţă de 2.400 anterior.
O reducere mai mare a tranzitărilor s-a observat la PTF Nădlac II, pe unde în ultimele 24 de ore au intrat în România 3.650 de persoane, faţă de 5.800 în ziua anterioară, şi au ieşit din ţară 2.700 de persoane, faţă de 3.200 la raportarea anterioară.
În total, prin cele două puncte au venit în România, în ultimele 24 de ore, 8.250 de persoane, faţă de 10.600, câte au fost în ziua precedentă. De asemenea, au ieşit din ţară 4.700 de persoane, faţă de 5.600.
Reprezentanții Poliţiei de Frontieră ai mai precizat că Vama Nădlac II a fost închisă din nou pentru traficul uşor, care este redirecţionaţi încă de pe teritoriul ungar către Nădlac I.
În weekend-ul care s-a încheiat, în Vama Nădlac I s-a înregistrat un val de persoane care au tranzitat frontiera în ambele sensuri, astfel că au apărut tensiuni între autorități și sutele de persoane care aşteptau efectuarea formalităţilor şi anchetelor epidemiologice.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post