Vicepreşedintele lui Dynamo Kiev, Jozsef Szabo, nu a dezminţit negocierile cu Lucescu. Din contră, el a sugerat că sunt aproape de un acord: „Încă nu s-a finalizat totul. Imediat ce negocierile vor ajunge la final şi vor puse semnăturile pe contract, va părea un mesaj pe site-ul oficial al clubului. Nu pot să comentez nimic altceva” a declarat Szabo.
În urmă cu puţin timp, a venit anunţul oficial din partea clubului din Ucraina.
„Bun venit, Mister” a fost mesajul în limba română al celor de la Dynamo pentru Mircea Lucescu.
Ultrașii lui Dinamo Kiev au fost enervați de numirea lui Il Luce
Numirea lui Mircea Lucescu în funcţia de antrenor la Dinamo Kiev i-a înfuriat pe ultraşii echipei. Aceştia au început un război pe reţelele de socializare împotriva celui care a scris istorie la rivala Şahtior Doneţk.
Ultrașii au postat o fotografie în care Mircea Lucescu apare în faţa unui fular legat în formă de ştreang şi au scris: „Capul sus, Mister!”.
„Dacă mai aveţi o fărâmă de respect, scrieţi-i demiterea”, a fost un al mesaj al facţiunii „White Boys”.
Ultraşii lui Dinamo Kiev sunt recunoscuţi drept printre cei mai periculoşi din Ucraina.
În 2017, la un derby cu Şahtior Doneţk, au apărut în tribune cu măşti albe şi i-au înjurat pe jucătorii de culoare ai rivalei.
Discussion about this post