Pe lângă gigantul suedez de mobilă, mai sunt trimise în faţa tribunalului judiciar din Versailles 15 persoane, printre care doi foşti responsabili ai IKEA Franţa, Stefan Vanoverbeke şi Jean-Louis Baillot, precum şi mai mulţi poliţişti, pentru strângere şi divulgare ilegale de date personale, fapte ce datează mai ales din perioada 2009-2012.
Cazul a apărut la începutul lui 2012 odată cu dezvăluirile săptămânalului satiric Canard Enchaîné, care a scris că şefii companiei creaseră un sistem structurat de supraveghere a anumitor angajaţi, mai ales a celor cu activitate sindicală considerată incomodă, precum şi a unor clienţi aflaţi în litigiu cu IKEA. Scopul era să se strângă cât mai multe informaţii despre antecedentele judiciare ale respectivilor şi despre situaţia conturilor lor bancare.
Pentru aceasta, compania ar fi încheiat un ”contract” cu angajaţi ai poliţiei cu acces la ”STIC”, un amplu fişier de poliţie în care sunt înregistraţi autorii şi victimele infracţiunilor. În schimbul unor sume de bani, poliţiştii respectivi urmau să transmită companiei date confidenţiale. În urma acestui scandal, IKEA a anunţat o serie de măsuri etice pentru a încerca să-şi spele ”spele” blazonul şi a trage învăţăminte. În Franţa, IKEA are 34 de magazine şi 10.000 de angajaţi.
Puțină istorie
În 1994, un jurnalist de la cotidianul Expressen l-a determinat pe Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA, să recunoască o cochetărie adolescentină cu falanga suedeză a nazismului. A fost o greşeală, a admis Kamprad. Johan Stenebo, care a lucrat 20 de ani pentru Ikea, scoate, prin 2010, la iveală rasismul din sângele fostului său patron: pe străinii angajaţi la Ikea nu se sfieşte să-i numească „negri” – şi le refuză dreptul la promovare. De fapt, întregul staff al concernului are, în vârf, oameni născuţi în orăşelul Älmhult din Smaland, zona preponderent rurală a Suediei de unde provine chiar Ingvar Kamprad. Iar în interiorul companiei există o reţea de informatori întocmai ca în regimurile totalitare. Misiunea „agenţilor” lui Kamprad este să transmită, periodic, rapoarte despre atmosfera din companie şi bârfele aflate în circulaţie – întocmai ca la poliţia politică est-germană Stasi, remarcă Stenebo.
Discussion about this post