Cine se aseamnănă se adună! La câteva zile după ce premierul și președintele României au atacat Avocatul Poporului și Curtea Constituțională, marele păpușar din umbră, George Soros, a ieșit și el la atac împotriva Curții Constituționale din Germania. Motivul e cam același în ambele cazuri – de ce tot insistă curțile astea cu legea și nu ne lasă să ne ducem planurile la îndeplinire?
George Soros e furios că Uniunea Europeană, instituție indispensabilă lumii globaliste, scârțâie din toate încheieturile și e în pericol să se destrame.
„Sunt foarte îngrijorat în ce privește supraviețuirea UE mai ales că este o uniune incompletă”, a spus miliardarul american într-un interviu pentru cotidianul britanic „The Independent”.
Ceea ce-l enervează pe Soros este faptul că UE „se bazează pe domnia legii”. Nu este o greșeală de traducere, chiar așa a spus Soros domnia legii este o vulnerabilitate pentru UE!
„Roțile justiției se mișcă foarte încet, în timp ce virusul Covid 19 se mișcă foarte repede. Asta creează o problemă pentru Uniunea Europeană”
Curtea Consituțională a Germaniei l-a supărat pe Soros după ce a cerut săptămâna trecut Băncii Centrale Europene să prezinte în termen de trei luni cum va funcționa proporționalitatea așa-numitelor eurobonduri care ar trebui să acopere o parte din datoriile țărilor europene intrate în criză după ce și-au blocat singure economiile. Cel mai înalt for juridic din Germania a amenințat chiar că BCE ar putea pierde sprijinul Băncii Centrale a Germaniei. Mai mult, Curtea Constituțională germană a îndrăznit să intre în conflict cu Curtea Europeană de justiție iar asta pune probleme pe viitor, dacă țările se apucă să dea întâietate legilor lor naționale.
„Dacă această Curte germană poate pune sub semnul întrebării deciziile Curții Europene de Justiție, pot și alte țări să-i urmeze exemplul? Pot Ungaria și Polonia să decidă dacă urmează legea europeană sau propriile lor Curți – pe care UE le-a pus sub semnul întrebării? (…) Polonia imediat a profitat de ocazie și a decis supremația tribunalelor sale controlate de guvern asupra legii europene. În Ungaria, Viktor Orban s-a folosit de amenințarea Covid 10 pentru a captura Parlamentul și a se face dictator”, a răbufnit Soros.
Poate ar merita să amintim aici că un recent raportat european arăta că mare parte din judecătorii de la CEDO sunt în buzunarul lui Soros. Asta așa că să fie clar de ce se supără Soros că nu mai ascultă lumea de legea europeană.
Din postura sa de Dumnezeu pe pământ, Soros atrage atenția Germaniei și Olandei să se mai gândească la bugetul UE și vine cu o schemă detaliată despre cum să-și gestioneze europenii finanțele. Cine l-a întrebat, nu știm. Iar dacă tot a vorbit despre dificultățile financiare cu care se confruntă UE, Soros găsește de cuviință să spună că uniunea ar trebui să aloce vreo o mie de miliarde de euro și pentru schimbările climatice, fix ce ne arde nouă acum.
După ce i-a articulat rapid pe unguri și polonezi, Soros s-a ocupat și de dușmanul său de moarte Donald Trump. Cam la fel ca Iohannis și obsesia lui cu PSD-ul, Soros l-a atacat pe Donald Trump, care sigur că ar dori să fie dictator. Dacă în Europa e o problemă cu legea și Curtea Constituțională, în SUA e bine că lumea respectă Constituția, care, în opinia lui Soros, îl oprește pe Trump să devină dictator. Altfel, cam ca și PSD-ul în România, Trump trebuie să dispară odată, iar Soros speră că aste se va întâmpla curând pentru că liderul american „se autodistruge”. Greu de știut la ce se referă aici Soros având în vedere că Trump stă bine în sondaje, iar democrații sunt și ei conștienți că Joe Bidden este un candidat jalnic în lupta pentru prezidențialele din toamnă.
Dacă vreți să mai știți ce planuri își mai face Soros, trebuie menționat că este convins că a venit vremea schimbării. ”Chiar și înainte de pandemie, mi-am dat seama că suntem într-un moment revoluționar, în care ceea ce ar fi părut imposibil sau de neînchipuit în vremuri normale nu numai că devenise posibil, ci și probabil absolut necesar”. Și este convins că lumea nu se va mai întoarce la normalul de dinainte de pandemie. De altfel, propagandiștii soroșiști din presa mainstream toacă această idee de săptămâni întregi, lumea nu va mai fi ca înainte. Desigur, nouă ni se spune că schimbările sunt dictate de amenințarea medicală, deși ele sunt doar o parte a planurilor lui Soros. Ce schimbări nu putem decât să presupunem – controlul populație, băgatul în arest la domiciliu la comandă, limitarea deplasărilor și a distracției etc!
Discussion about this post