Gabriela Firea, Primarul Capitalei, a publicat pe contul sociale media un ap-el deschid către Guvernul Orban în care îi cere premierului să nu intervină pentru reducerea asprimii pedepselor aplicate persoanelor care comit agresiuni sexuale asupra minorilor. Totodată, primarul Capitalei solicită Guvernului o dezbatere serioasă asupra măsurilor necesare a fi luate la nvielul atuorităților pentru pregătirea începerii nopului an școlar în condiții adaptate contextului medical dificil:
„Somez Guvernul PNL Ludovic Orban să renunțe la a-i apăra pe pedofili! Drepturile copiilor trebuie apărate, nu cele ale agresorilor sexuali! Cer imperativ Guvernului liberal să revină asupra deciziei de a contesta la Curtea Constituțională legea care înăsprește pedepsele celor care comit agresiuni sexuale asupra minorilor.
Trag un puternic semnal de alarmă asupra efectelor pe termen lung pe care le va avea o astfel de decizie, în condițiile în care România se confruntă cu un număr mare de violuri sau cazuri de maltratare sexuală a minorilor.
Domnule prim-ministru Orban, perseverența dumneavoastră în greșeală este periculoasă pentru societate, tăcerea în acest caz, ca, de altfel, în toate situațiile dificile, înseamnă lașitate și complicitate.
Deveniți, pe zi ce trece, un Guvern care acționează împotriva propriilor cetățeni.
Suntem în al doisprezecelea ceas: criza sanitară deplorabil gestionată produce efecte pentru toată societatea, iar copiii sunt ținte directe ale greșelilor guvernamentale.
Este imperativ să ne îndreptăm grija și preocuparea către protejarea drepturilor copiilor, fie că acest lucru înseamnă siguranță, servicii medicale sau educație de calitate.
Solicit ferm Guvernului și prim-ministrului Ludovic Orban o dezbatere serioasă asupra pregătirii începerii noului an școlar, în condiții de siguranță sanitară.
Domnule prim-ministru Orban, faptul că ignorați problemele reale, nu înseamnă că ele nu există! Cetățenii se confruntă cu ele zi de zi și așteaptă soluții”, aa scris Garbiela Firea.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post