Premierul Ludovic Orban a confirmat recent în timpul unei intervenții televizate că PNL va semna un protocol de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale, inclusiv la Bucureşti. Primul-ministru a recunoscut noul statut al partidului lui Băsescu, pe care fostul președinte a reușit să-l reintroducă pe scena politică: „PMP e aliat cu noi la guvernare, chiar dacă a existat o candidatură separată, care trebuie să recunoaştem ne-a dat ceva emoţii. M-a surprins candidatura.”
Cu această ocazie, premierul Orban a mai precizat că nu exclude varianta ca Gabriel Neamțu să fie unul dintre viceprimarii Capitalei, alături de Vlad Voiculescu, președintele filialei PLUS București.
Candidatul la postul de viceprimar Gabriel Neamțu, care a mai candidat și la Primăria Sectorului 3 al Capitalei, fără a avea însă nicio șansă împotriva lui Robert Negoiță, susține că decizia ar aparține, de fapt, lui Nicușor Dan, și nu PNL-ului: „
La noi mereu se vorbește mai mult despre oameni și mai puțin despre proiecte. Am auzit zilele acestea formula „Mihai Neamțu viceprimar la Capitală”. O fi? N-o fi? Susținerea Mișcarii Populare mă onorează. Premierul Orban a spus că este o opțiune de luat în calcul. Decizia finală rămâne, însă, la Nicușor Dan (care n-are o majoritate confortabilă dacă un singur consilier PNL sau USR absentează, se îmbolnăvește ori defectează…)”, a scris Neamțu pe contul de social media.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post