Firma Tel Drum continuă să facă afaceri bănoase cu statul

Deși a intrat în insolvență și este investigată pentru fraude cu fonduri europene, compania controlată de Liviu Dragnea a mai câștigat un contract cu Consiliul Județean Teleorman

VP-news – Image by Scottslm from Pixabay

Vă invităm să dați share la această știre

Clotilde Armand, candidata USR la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, a semnalat încă un contract cu statul câștigat de firma Tel Drum, compania controlată de Liviu Dragnea aflată în insolvență și investigată pentru fraude cu fonduri europene.
Europarlamentarul USR a mai descoperit în mai a.c. un contract încheiat de Tel Drum și Consiliul Județean Teleorman în valoare de peste 100 de milioane de lei. Conform jurnaliștilor de la G4Media, compania a încheiat de când liderul PSD a fost condamnat mai multe contracte cu același Consiliu Județean Teleorman, valoarea cumulată a acestora fiind de peste 18 milioane de euro.
„Închisoare, carantină, pandemie nu mai contează… TEL DRUM plombează. Din banii noștri”, a comentat Armand pe contul de social media.