Ex-episcopul Hușilor a fost reținut sub acuzarea de act sexual cu un minor

Procurorii îl acuză de viol şi abuz sexual impotriva unui fost seminarist

Vă invităm să dați share la această știre

Corneliu Bârlădeanul, fostul epsicopul al Hușilor, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Bârlădeanul, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, este acuzat de săvârșirea actelor de viol şi abuz sexual impotriva unui fost elev de la seminatul teologic ortodox „Ioan Gură de Aur” din Huși, în perioada 2016-2017.
Fostul episcop a fost suspendat în funcție încă de acum trei ani, când au apărut înregistrări video în care el întreţinea relaţii intime cu fostul seminarist. În replică, Onilă a reclamat la DNA trei preoți pe care i-a acuzat de șantaj, care între timp au fost condamnaţi la închisoare cu executare.
Dosarul scandalului sexual a fost redeschis în vara anului trecut, în urma unei ordonanţe a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, după ce în presă au apărut noi informații.
Potrivit platformei independente „Să fie lumină„, fiind pentru prima oară când un cleric ortodox de grad atât de mare este arestat pentru asemenea infracțiuni.