”Suntem absolut siguri că va avea loc, dar ar putea să se joace în 11 ţări, în opt, cinci sau una singură. Singura necunoscută este dacă va fi cu un public limitat pe stadioane, cu tribune pline sau fără spectatori”, a declarat Ceferin la canalul #Vamos.
UEFA a stabilit iniţial ca EURO 2020 să fie găzduit de ele 12 oraşe-gazdă: Amsterdam (Olanda) – Johan Cruyff ArenA (54.000 de locuri), Baku (Azerbaidjan) – Olympic Stadium (69.000), Bilbao (Spania) – San Mames (53.000), Bucureşti (România) – Arena Naţională (54.000), Budapesta (Ungaria) – Puskas Arena (68.000), Copenhaga (Danemarca) – Telia Parken (38.000), Dublin (Irlanda) – Aviva Stadium (51.000), Glasgow (Scoţia) – Hampden Park (51.000), Londra (Anglia) – Wembley (90.000), Munchen (Germania) – Allianz Arena (70.000), Roma (Italia) – Stadio Olimpico (68.000), Sankt Petersburg (Rusia) – Gazprom Arena (61.000).
Şeful UEFA s-a referit şi la sistemul de arbitraj video, despre care a spus: ”VAR ajută fotbalul, dar îl şi poate afecta. Sunt multe lucruri de ameliorat”.
În ce priveşte un turneu Final Four în Liga Campionilor, Ceferin a apreciat că acest sistem ar putea fi o opţiune după anul 2024.
În ce priveşte prezenţa publicului în stadioane, Ceferin a reamintit că totul depinde de guvernele ţărilor europene, iar UEFA nu are nicio putere în acest sens, decât colaborarea cu autorităţile.
Discussion about this post