Vă invităm să dați share la această știre
Premierul Ludovic Orban nu și-a revenit din supărarea provocată de faptul că amenzile năprasnice impuse în timpul stării de urgență au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, iar acum își face planuri cum să poată reglementa viața românilor după data de 15 mai. Premierul a anunțat că, la nevoie, va da ordonanțe și nu a ratat ocazia de a ataca atât Curtea, cât și pe „așa-zisul Avocat al Poporului”, uitând că nu este vorba de o persoană pe care poți să o agreezi sau nu, ci de o instituție a statului român.
Așa cum se știe deja, după încheierea stării de urgență, autoritățile au în vedere declanșarea stării de alertă la adăpostul căreia să poată impune diverse restricții populației, numai că în ultimele zile numeroși juriști au atras atenția guvernului că lucrurile nu sunt chiar așa de simple și guvernul nu are mână liberă să facă ce vrea. Mai mult, s-a pus problema atacării stării de alertă la Curtea Constituțională, iar perspectiva aceasta a produs mare iritare la Palatul Victoria.
Întrebat ce va face dacă pică și varianta stării de alertă, , Ludovic Orban a declarat că atunci va da ordonanțe de urgență.
„Vom emite o reglementare de tip ordonanţă de urgenţă care să dea Guvenului şi autorităţilor din România instrumentele necesare pentru a putea apăra viaţa şi sănătatea cetăţenilor români. Nu cred că putem accepta ce face CCR şi aşa-zisul Avocat al Poporului. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă, în nicio ţară din Europa nu s-a întâmplat aşa ceva şi anume autorităţile printr-o sesizare şi o decizie a CCR practic să fie lipsite de instrumentele de a putea impune respectarea legilor, a regulilor, mai atât într-o situaţie atât de gravă cum este situaţia provocată de epidemia de noul coronavirus”, a afirmat Orban.
Nu știm ce înțelege premierul prin „reglementare de tip ordonanță”, dacă este OUG sau imitație, dar, potrivit Art. 115 din Constituție ordonanțele intră în vigoare după ce au fost trimise la Parlament, aprobate și publicate în Monitorul Oficial, altfel spus domnul Orban nu are mână liberă să facă tot ce vrea. De altfel, ar fi timpul ca după două luni de stare de urgență lucrurile să reintre pe un făgaș normal, iar actele normative să fie aprobate în Parlament.
De asemenea, numeroși experți în probleme de drept au atenționat guvernul că starea de alertă nu îi permite restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor, însă Orban o ține pe a lui.
„Nu e vorba de încălcarea unor drepturi, ci de aplicarea unor măsuri care au ca obiectiv apărarea vieţii şi a sănătăţii cetăţenilor români, care sunt drepturi fundamentale”.
Altfel spus, guvernul poate să-ți țină afacerea închisă până mori de foame, doar ca să nu te expui la coronavirus…
Iar pentru că domnul Orban a făcut o referire incalificabilă la adresa Avocatului Poporului, ne facem datoria de a-i aminti că această instituție a fost definită pentru prima dată în România în Constituție în anul 1991, la inițiativa liberalului Dan Amedeo Lăzărescu, care a dorit înființarea unei instituții noi după model suedez, menită să-i protejeze pe cetățeni de abuzurile administrației de stat. Din fericire, domnul Lăzărescu a plecat la cele veșnice în 2002 și nu a mai apucat să vadă în ce hal a ajuns partidul pe care l-a pus pe picioare alături de colegii cu care a stat în temnițele comuniste…
Discussion about this post