În 1199, după moartea regelui Richard Inimă de Leu, fratele său Ioan (1199-1216) a preluat tronul Angliei. Creşterea impozitelor, excomunicarea regelui de către Papa Inocenţiu al III-lea în 1209 şi încercările sale nereuşite şi costisitoare de a-şi recăpăta imperiul în nordul Franţei l-au făcut pe Ioan să fie nepopular printre supuşii săi. În timp ce Ioan a reuşit să-şi repare relaţia cu Papa în 1213, încercarea sa eşuată de a-l învinge pe Filip al II-lea al Franţei în 1214 şi strategiile sale fiscale nepopulare au dus la o răscoală a baronilor, cavalerilor şi orăşenilor în 1215.
Spre deosebire de răscoalele anterioare, baronii nu aveau un succesor clar pentru a revendica tronul. După dispariţia misterioasă a prinţului Arthur, duce de Bretania, nepotul lui Ioan, fiul fratelui său Geoffrey (se crede că ar fi fost ucis de Ioan în încercarea de a păstra tronul), singura alternativă a fost prinţul Louis al Franţei. Cu toate acestea, naţionalitatea lui Louis (Franţa şi Anglia se confruntaseră timp de treizeci de ani) şi legătura sa slabă cu tronul, ca soţ al nepoatei lui Ioan, i-au scăzut şi mai mult şansele.
Negocierile au avut loc de-a lungul primelor şase luni ale anului 1215, dar abia la 10 iunie, sub presiunea nobililor susţinuţi de prinţul Louis şi de regele scoţian Alexandru al II-lea, regele a fost convins să îşi aplice sigiliul pe „articolele baronilor”, în care şi-au expus nemulţumirile şi şi-au statuat drepturile şi privilegiile.
Citește întreg articolul pe www.4just.eu.