Document important semnat la Washington între România și SUA în domeniul apărării

„Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030”, care avansează prioritățile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, dar și alte priorități româno-americane, a fost semnată, joi, la Washington.

Vă invităm să dați share la această știre

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în vizită oficială la Washington, și secretarul american al apărării, Mark T. Esper, au semnat joi, la Pentagon, „Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030”.

Documentul avansează prioritățile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația continuă a forțelor SUA în România, întărirea eforturilor în domeniul securității cibernetice, rezilienței, respectiv asistența SUA pentru îndeplinirea țintelor de capabilități aliate și modernizarea forțelor armate.

„Țările noastre se bucură de un Parteneriat Strategic excepțional și durabil, construit în timp și în multe misiuni în teatrele de operații, unde militarii noștri au luptat împreună. Statele Unite sunt partenerul nostru de încredere și aliatul de nădejde”, a spus ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, în debutul întâlnirii.

Cei doi oficiali au discutat și despre evoluția Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite în domeniul militar și perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, prin oportunitățile oferite de implementarea Foii de parcurs, ca elemente esențiale pentru asigurarea securității țării noastre și a stabilității în regiunea Mării Negre.

Întrevederea a reprezentat, de asemenea, o oportunitate pentru un schimb de opinii asupra principalelor transformări de securitate din mediul regional și internațional, precum și un prilej de discuție a aspectelor concrete legate de cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât și în context aliat.

„România sprijină puternic rotația militarilor SUA în regiunea Mării Negre. Înțelegem că un astfel de angajament presupune, pentru noi și pentru ceilalți aliați, generarea unor capacități adecvate”, a mai spus ministrul Ciucă, accentuând faptul că intensificarea programului de exerciții desfășurate pe teritoriul României, în cadru aliat și bilateral cu forțele armate ale SUA, este parte a obiectivului general de consolidare a prezenței și vizibilității NATO pe flancul estic.

Ministrul a subliniat preocuparea Armatei României pentru îmbunătățirea elementelor de mobilitate militară, dovadă fiind programele demarate deja pentru modernizarea infrastructurii bazelor militare de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii.

O altă temă importantă dezbătută a fost contribuția României la eforturile de partajare echitabilă a responsabilităților, pe toate dimensiunile sale – resurse alocate, capabilități dezvoltate şi participare la operațiuni, misiuni şi activități aliate. A fost subliniat faptul că țara noastră este un aliat responsabil care menține alocarea a 2 la sută din PIB pentru apărare.

Cooperarea bilaterală pe linia investițiilor în domeniul achiziției de echipamente constituie un element ce consolidează Parteneriatul Strategic.

„Acum câteva săptămâni, în România a fost recepționat primul sistem PATRIOT, țara noastră fiind primul stat din Flancul Estic care are în dotarea forțelor sale armate sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare. Alocarea a două procente din Produsul Intern Brut pentru apărare a oferit, începând cu 2017, predictibilitate politicii Armatei României de dotare cu tehnică modernă de luptă și ne-a permis să demarăm și să susținem programe credibile de înzestrare”, a menționat ministrul Ciucă.

Secretarul american al apărării a declarat că SUA apreciază faptul că România este un aliat robust, iar legătura dintre cele două națiuni a devenit, în timp, mai puternică, reiterând angajamentul substanțial al României la apărarea antirachetă aliată, prin găzduirea sistemului Aegis Ashore.

De asemenea, Mark T. Esper a subliniat că SUA rămâne angajată ferm alături de România în promovarea păcii, democrației și libertății.

La întrevedere au participat generalul-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, George Maior, ambasadorul României în SUA, și Simona Cojocaru, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale.

În marja întâlnirii de la Pentagon, delegația condusă de ministrul Ciucă a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Cimitirul Militar Național Arlington.