În Arad, oraşul în care se fabrică celebrele tramvaie de la Astra, autorităţile locale au decis ca mijloacele de transport în comun să circule cu restricţii la sfârşit de săptămână, astfel încât, în zilele de sâmbătă şi duminică, autobuzele şi tramvaiele circulă doar până la orele 14:00. Clamând distanţarea socială, în loc să suplimenteze numărul de mijloace de transport, autorităţile locale arădene au decis să le reducă la jumătate, pentru a descuraja populaţia să iasă din case. CTP Arad, în cârdăşie cu mai marii urbei, iau astfel, măsuri care, în condiţiile existenţei unui real pericol, contrazic însuşi conceptul de „distanţare socială”, numărul persoanelor nevoite să călătorească în condiţii de dictatură sanitară în acelaşi spaţiu dublându-se, astfel, prin înjumătăţirea parcului auto rulant pus la dispoziţia cetăţenilor. Arădenii se plâng, de asemenea, şi de intervalele de 30-45 de minute dintre apariţiile tramvaielor şi autobuzelor în staţii, exceptând câteva ore dimineaţa şi câteva ore la prânz, mijloacele de transport aglomerându-se îndeosebi pe liniile 3 şi 18. Ultima decizie a CTP Arad de a băga în depou toate tramvaiele şi autobuzele care circulă prin oraş sâmbăta şi duminica de la ora 14 întrece orice limită a bunului simţ.
În acelaşi timp, biletele şi abonamentele nu s-au ieftinit, din contră, sunt printre cele mai mari din ţară. Iar dacă tot vorbim de comparaţii, să dăm exemplul celor din Timişoara şi Oradea, care nu au oprit în nici un sfârşit de săptămână (ca la Arad) circulaţia mijloacelor de transport în comun nici măcar pe perioada stării de urgenţă. Mai mult, în această perioadă de stare de alertă, şi pentru respectarea „distanţării sociale”, numărul tramvaielor scoase în circulaţie a crescut. La fel stau lucrurile şi în Iaşi, Cluj sau Bucureşti.
În schimb, autorităţile zeloase din Arad au împânzit staţiile cu „paşi dinamici” vopsiţi pe prin staţiile de tramvai şi cere urcarea călătorilor pe uşa din faţă şi coborârea pe celelalte uşi.
Discussion about this post