Pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituţii, un grup de tineri condus de Anton Pann a cântat pentru prima dată imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române”, pe versurile poemului patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu, muzica imnului fiind atribuită lui Anton Pann.
„Deşteaptă-te, române!” a fost, de la acel moment, cântecul care i-a însoțit pe români pe parcursul celor mai dificile momente ale istoriei: războiul de independenţă din 1877 şi cele două războaie mondiale.
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în anul 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat prima înregistrare instrumentală a piesei, iar corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală a imnului, în acelaşi an – 1910.
După 30 decembrie 1947, imediat după instaurarea dictaturii comuniste, „Deșteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, precum „Pe-al nostru steag e scris unire”, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite. Cu toate acestea, pe 15 noiembrie 1987, în timpul revoltei anticomuniste de la Braşov, muncitorii de la uzina Steagul Roşu, aflaţi în marş spre centrul oraşului, au cântat, în faţa Spitalului Judeţean, „Deşteaptă-te, române!”. Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a auzit din nou, emanând unitatea maselor de oameni care protestau pe străzi.
„Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, a devenit după Revoluţia din 1989 imnul naţional al României, prin Decretul-lege nr. 40 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 15 din 25 ianuarie 1990, această prevedere fiind menţionată şi în Constituţia României din 1991.
Discussion about this post