Prin programul guvernamental „Prima Casă”, modificat prin programul „O casă, o familie”, devenit oficial „Noua Casă”, se vor acorda două categorii de credite pentru locuințe noi cu avansuri și garanții diferite, în funcție de nivelul creditării. Astfel, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor transmite că prin programul „Noua Casă” se pot acorda credite de:
70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%
140.000 de euro, cu un avans de 15% şi garanţie de stat de 60%.
Potrivit sursei citate, avansul de 15% şi garanţia în nume şi cont stat de 60% se aplică doar locuinţelor noi ce depăşesc pragul de 70.000 de euro, până la limita de 140.000 euro inclusiv.
„Prin programul „Noua Casă” se vor acorda două categorii de credite pentru locuinţe noi (prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) respectiv: credite de până la 140.000 de euro pentru care se percep un avans de 15% şi se acordă o garanţie în nume şi cont stat în valoare de 60% şi credite de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% şi o garanţie în nume şi cont stat de 50%”, se arată într-un comunicat FNGC-IMM. Pentru locuinţele vechi (recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţie cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condiţiile rămân neschimbate.
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României. FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.
Instituţia este condusă, din poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, de Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice, consilier de încredere al premierului liberal Ludovic Orban, cu mult înainte ca acesta să ajungă şef al guvernului. Din consiliul de administraţie mai fac parte Ovidiu Silaghi, om politic, fost ministru liberal al IMM-urilor în guvernul Tăriceanu (Silaghi a trecut acum la ALDE) şi, pentru scurtă vreme, ministru al transporturilor în guvernul Ponta. De asemenea, membru al consiliului mai este Florin Jianu (preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România şi ministru pentru IMM-uri – 2014) şi Doru-Petru Dudaş. Director general este Dumitru Nancu, fost consilier al lui Ovidiu Silaghi.
Discussion about this post