Cu vremurile grele pe care tocmai le trecem și cu cele încă și mai grele care ne așteaptă, mulți dintre noi sunt forțați să ia în calcul posibilitatea scăderii salariului sau chiar pierderea slujbei. Și deși situația e cât se poate de serioasă, nu există foarte multe lucruri pe care le putem face pentru a schimba ce se întâmplă.
Tot ce putem face e să încercăm să supraviețuim și să facem față stresului actual cum putem.
1. În primul rând, explorează situația.
Ce se întâmplă și de ce te simți așa? Adesea ajută să vorbim cu un apropiat, un membru al familiei sau un prieten. Expunând altcuiva problema, înțelegem propriile sentimente mai clar. Alternativ, poți încerca să-ți notezi gândurile și sentimentele într-un carnețel sau pe o foaie de hârtie. Scrisul nu doar că ne ajută să ne limpezim ideile, dar este și o foarte bună formă de terapie.
2. Ce simți cu adevărat când te gândești la job-ul tău?
Desigur, o concediere poartă cu ea multe aspecte negative, însă ai putea fi surprrins să descoperi că o parte din tine se bucură de acest sfârșit. Poate ai visat ani întregi ca această schimbare să vină.
3. Mai ia o pauză din când în când.
Ba ne uităm la televizor, ba citim știri deprimante online. Suntem prinși într-un cerc vicios și nu ne putem gândi la nimic altceva decât ce ne va aduce viitorul, chiar dacă nu putem schimba nimic în privința asta. E important să îți mai și distragi singur atenția. Citește o carte, stai de vorbă cu un prieten, sau apucă-te de un sport. Fă ceva pozitiv care să-ți ia gândul de la situația actuală.
4. Amintește-ți că schimbarea nu e neapărat un lucru rău.
Din nou, ne concentrăm pe aspectele negative ale situației. Dar poate că această schimbare e exact ce căutai. În loc să stai îmbufnat gândindu-te ce te faci, ia-o ca pe o oportunitate. Ce ai visat să faci mereu? Poate acum e momentul pentru o schimbare de carieră.
5. Fii optimist.
Nu te ajută cu nimic să stai și să-ți plângi de milă sau să înjuri situația. Începe să cauți oferte de lucru, citește un articol despre cum să te prezinți la interviu sau chiar apucă-te să înveți ceva online care să te ajute în viitoarea slujbă.
Discussion about this post