Economia chineză, a doua ca mărime la nivel mondial, a avansat cu 4,9% în trimestrul trei comparativ cu perioada similară a anului trecut, performanţa robustă aproape readucând China la ritmul de aproximativ 6% pe care-l raporta înainte de pandemie, scrie The New York Times, citat de Ziarul Financiar.
PIB-ul chinez a înregistrat o creştere mai rapidă în T3 faţă de 3,2% în T2, aceasta situându-se însă sub estimările economiştilor chestionaţi de Bloomberg, ce indicau o rată de 5,5%.
Parte a explicaţiei pentru creşterea sub aşteptări ar putea fi legată de soliditatea surprinzătoare a importurilor, care au urcat cu 13,2% în septembrie faţă de anul trecut. Economia chineză a crescut cu 0,7% până acum în acest an, însemnând că a doua mare economie a lumii a recuperat în întregime terenul pierdut în prima jumătate a anului.
Redresarea economiei chineze s-a extins în septembrie, odată cu accelerarea cheltuielilor de consum. Atât vânzările de retail, cât şi producţia industrială au accelerat în septembrie, asigurând pieţele că redresarea economiei chineze continuă.
„Este un mesaj încurajator şi plin de speranţă pentru restul lumii“, arată Rob Subbaraman, de la Nomura Holdings. „Dacă reuşeşti să aduci sub control criza santitară, economia se poate redresa“.
Multe dintre marile economii ale lumii şi-au revenit rapid din profunzimile declinului suferit în primăvară, însă China este prima care raportează o creştere care depăşeşte semnificativ nivelul la care se afla în acest moment al anului trecut. SUA şi alte ţări sunt aşteptate să anunţe la rândul lor creştere pe trimestrul trei, însă acestea se află în continuare sub sau aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei, scrie The New York Times.
Iar avansul Chinei ar putea creşte în următoarele luni, ţara înregistrând o transmitere locală aproape zero în acest moment, în timp ce Statele Unite şi Europa se confruntă cu o nouă accelerare a îmbolnăvirilor.
Expansiunea viguroasă a economiei chineze înseamnă că aceasta va domina creşterea mondială, reprezentând cel puţin 30% din avansul economiei mondiale în acest an şi anii următori, potrivit lui Justin Lin Yifu, de la Peking University. Companiile chineze reprezintă o proporţie mai mare din exporturile lumii.
În acelaşi timp, China cumpără acum mai mult minereu de fier din Brazilia, mai mult porumb şi carne de porc din SUA şi mai mult ulei de palmier din Malaezia. Achiziţiile au inversat parţial o scădere dramatică a preţurilor materiilor prime şi au diminuat impactul pandemiei asupra unor industrii.
Citește întreg articolul pe www.4just.eu.