Concret, organizaţia condusă de fostul candidat la alegerile prezidenţiale a fost inclusă în Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri. Decizia a fost semnată de premierul Ludovic Orban şi publicată în Monitorul Oficial.
Surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că se plănuieşte schimbarea organizaţiei lui Cumpănaşu din organismul de consultare a Ministerului Fondurilor Europene. Liberalii dau vina pe „o eroare birocratică”.
În cursul serii premierul Ludovic Orban a declarat că a dispus și că va avea loc un proces de evaluare al organizațiilor implicate în acest proces, lista acestora fiind aceeași cu una din 2014, luată cu „copy – paste”. „Vom evalua pe criterii obiective și pot să spun că vor intra și alte organizații”, a spus premierul la Digi 24.
Alexandru Cumpănașu, pus sub acuzare de DNA Constanța pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA, anul trecut
Procurorii suspectează că Alexandru Cumpănașu ar fi mințit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.
Potrivit articolului 18 indice 1 din legea 78/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”.
Potrivit declarației de avere semnate cu ocazia candidaturii la prezidențiale, Alexandru Cumpănașu a primit un salariu decpeste 5.500 lei pe lună de la SNSPA în 2018 și alți 4.900 lei pe lună de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCIDI), deși nu are studii superioare.
Discussion about this post