„Îndemnăm guvernele din China şi Hong Kong să reconsidere impunerea acestei legi şi să coopereze cu populaţia din Hong Kong, cu instituţiile şi justiţia pentru a evita continuarea deteriorării drepturilor şi libertăţilor”, a declarat Julian Braithwaite, ambasadorul britanic la sediul Naţiunilor Unite din Geneva.
Oficialul britanic a îndemnat autorităţile de la Beijing să permită comisarului ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, „acces” în regiunea Xinjiang, majoritar uigură, unde există informaţii despre acţiuni de detenţie arbitrară.
„Încurajăm Înaltul comisar ONU să furnizeze constant informaţii despre situaţiile din Hong Kong şi Xinjiang, pentru a proteja drepturile şi libertăţile garantate prin legislaţia internaţională”, a subliniat Braithwaite.
Parlamentul Chinei a aprobat marţi noua legislaţie privind siguranţa naţională, care interzice acţiunile subversive, de secesiune, terorism şi ingerinţele străine. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a promulgat imediat legea, potrivit agenţiei Xinhua.
Premierul provinciei autonome Hong Kong, Carrie Lam, a îndemnat comunitatea internaţională „să respecte dreptul de garantare a siguranţei naţionale”.
Statele Unite şi Marea Britanie au criticat dur planul noii legi privind siguranţa naţională din Hong Kong, considerând iniţiativa o încercare a Beijingului de consolidare a controlului politic asupra provinciei autonome chineze.
Acum fix 23 de ani Hong-Kong-ul a trecut din administrarea britanică sub cea chineză
Istoria Hong Kong-ului pe care îl știm astăzi începe în anul 1842, când China a fost învinsă de Regatul Unit în Primul Război al Opiului și, drept urmare, le-a cedat britanicilor teritoriul Hong Kong-ului. Statutul de colonie engleză, dar și poziționarea geografică, au făcut în scurt timp din acesta un important punct comercial internațional. În anii ’20, pe fondul unei creșteri masive a populației, determinată în mare parte de valurile de refugiați chinezi, portul din Estul Asiei a devenit și un centru industrial semnificativ, cu o economie din ce în ce mai performantă.
Al doilea război dintre China și Japonia, izbucnit în 1937 a marcat o altă etapă în istoria Hong-Kong-ului, care, după ce devenise adăpost pentru mii de chinezi, a fost ocupat de japonezi în 1941. Lipsa resurselor, în special a celor alimentare, i-a obligat pe locuitorii peninsulei să se mute, în număr uriaș, în China, populația scăzând de la 1,6 milioane de locuitori în 1941 la 650 mii de locuitori la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1946, Regatul Unit a reluat controlul asupra coloniei, iar foștii rezidenți s-au putut întoarce acasă. Pe lângă aceștia, în anii ce au urmat, Hong Kong-ul a fost, din nou, refugiul chinezilor care, de data aceasta, fugeau de războiul civil dintre naționaliști și comuniști din China.
După ce anii ’70 -’80 au pus Hong Kong-ul pe harta Tigrilor Asiatici, acesta devenind una dintre cele mai mari puteri economice ale regiunii, bazată pe industria de înaltă tehnologie, în 1982 Regatul Unit și China au demarat discuții cu privire la viitorul teritoriului.
Acestea s-au finalizat cu semnarea unei Declarații Comune (în 1984) care prevedea condițiile în care Hong Kong-ul va reveni sub conducerea Chinei începând cu anul 1997. Sub formula o țară, două sisteme, Hong Kong-ul urma să devină parte a Chinei comuniste, păstrându-și însă un anumit grad de autonomie manifestat prin sistemul economic capitalist, independența sistemului judiciar, libertatea comerțului și libertatea de exprimare.
Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997 Hong Kong-ul a devenit o Regiune Administrativă Specială a Republicii Populare China, condusă de un magnat chinez ales de Beijing.
Au urmat ani de conflicte mai mult sau mai puțin zgomotoase între China și noua sa Regiune Administrativă, dar care, pe măsură ce ne apropiem de prezent, au crescut în intensitate și care au avut în centru lupta cetățenilor din Hong Kong pentru a-și putea alege singuri, prin vot democratic, conducătorii.
În contextul unei creșteri în influență a mișcării pro-democrație în rândul cetățenilor, în anul 2007 Bejing-ul le-a promis acestora că începând cu anul 2017 vor putea să își aleagă singuri liderul, iar din 2020 vor putea să-și voteze și Parlamentul. Promisiunea a fost retrasă șapte ani mai târziu, în 2014, ceea ce stimulat considerabil mișcarea de demonstrații pro-democrație și pro-independență, care, deși serios contrată de China, continuă…
….la fel ca istoria…