„Foarte multe companii și activități sociale au putut funcționa, în ultimele două luni, datorită tehnologiei. Această perioadă a distanțării fizice a dus la o conștientizare mai rapidă a nevoii de a investi în tehnologii și în transformarea digitală. Astfel, observăm că, deși la nivel global costurile sunt reanalizate și tăiate din cauza încetinirii economiei, investițiile în tehnologie sunt considerate în continuare esențiale. De exemplu, sondajul global PwC CFO Pulse din luna mai arată că doar 16% dintre directorii financiari intenționează să amâne sau să reducă investițiile în transformare digitală, cu toate că 83% au în vedere renunțarea la investițiile în alte domenii”, a declarat Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie, PwC România, cu ocazia anunțări încheierii unui parteneriat strategic cu compania DocProcess specializată în domeniul soluțiilor care sprijină organizațiile să migreze de la procesele pe suport hârtie către un univers complet digitalizat. Într-o primă etapă, PwC România va analiza și proiecta noi procese digitale. Ulterior, DocProcess va implementa produsele sale software customizate pe recomandările PwC și va asista la integrarea ecosistemului de business al beneficiarului pe platformele digitale. Parteneriatul vizează corporații locale și internaționale, precum și companii antreprenoriale de toate dimensiunile din diverse industrii.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post