Emil Boc a declarat că proiectul metroului şi trenului metropolitan este cel mai important proiect de mobilitate din istoria Clujului.
„Am semnat contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate pentru metrou şi trenul metropolitan, valoarea acestuia fiind de 35,9 de milioane de lei (7,4 milioane de euro). După parcurgerea acesteia va urma etapa finală, şi anume licitaţia pentru proiectarea şi executarea metroului şi trenului metropolitan. Este cel mai important proiect de mobilitate din istoria Clujului, care urmăreşte dezvoltarea zonei metropolitane Cluj. Este un proiect despre viitorul Clujului. La starea de congestie a Clujului, metroul este soluţia”, a spus Boc.
Edilul Clujului a explicat că metroul are două etape de implementare, va porni din comuna Floreşti, va trece pe lângă viitorul Spital Regional de Urgenţă şi va străbate municipiul Cluj-Napoca.
În comuna Floreşti, probabil, va fi un metrou de suprafaţă, iar în etapa a II-a a proiectului de metrou va lega comuna Gilău de Floreşti.
Documentaţiile aferente trenului metropolitan trebuie predate în 14 luni, iar pentru metrou în 26 de luni, şi vor fi realizate de Asocierea SWS Engineering SPA (Italia) – Systra (Franţa) – Metrans Engineering SRL (România), câştigătoare a licitaţiei organizată de Primăria Cluj-Napoca.
„Finanţarea proiectului va fi asigurată din fonduri europene, locale, naţionale sau prin parteneriat public-privat. Transportul nepoluant, verde, este o parte componentă a priorităţilor UE. Proiectul va fi, în total, de peste un miliard de euro”, a precizat Emil Boc.
Primăria Cluj-Napoca a anunţat în 29 octombrie 2019 câştigătorul licitaţiei care va efectua studiile pentru realizarea metroului şi trenului metropolitan, acesta fiind o asociere de firme din, valoarea contractului depăşind 30 de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Cluj-Napoca transmis atunci la licitaţie au fost depus un număr de 5 oferte din partea unor firme şi asocieri de firme.
”Asocierea SWS Engineering SPA (Italia) – Systra (Franţa) – Metrans Engineering SRL (România) este câştigătoarea licitaţiei deschise organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de elaborare studii de pre-fezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii tren metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj şi Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi studiile conexe viitoarelor obiective de investiţii. Valoarea contractului este de peste 30 de milioane de lei. La licitaţie au fost depuse 5 oferte din partea unor firme şi asocieri de firme”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au subliniat că experienţa similară a fost demonstrată de către ofertantul câştigător prin proiectarea preliminară – studii tehnice de fezabilitate – pentru obiectivul ”Toulouse Aerospace Express” – Linia de metrou 3 din Toulouse cu lungimea de 28 km şi realizarea studiului de fezabilitate pentru ”Sistemul reţelei de metrou din zona metropolitană Tel-Aviv” care presupune 3 linii automate de metrou care totalizează 140 km.
Primăria Cluj-Napoca urmăreşte implementarea unui sistem de transport rapid – tren metropolitan care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădăşel şi staţia Bonţida, pe o lungime de aprximativ 43 km dar şi un nou coridor magistral de transport rapid (metrou) pe axa vest-centru-est a municipiului.
”Pe noua linie de metrou sunt propuse 15 staţii pe o lungime de aproximativ 16 km, deci o interstaţie medie de 1035 m”, se mai arăta în comunicat.
Discussion about this post