Fostul europarlamentar Cristian Preda anunță că a fost nevoit să demisioneze din PLUS: „Am fost ales decan al Fsp UB și mi s-a reproșat că sunt afiliat la Plus. Am părăsit, de aceea, partidul condus de Dacian Cioloș”.
„Constrângeri de natură profesională mă împiedică să mai fiu membru al unui partid. Am fost ales decan al Fsp UB și mi s-a reproșat că sunt afiliat la Plus”, scrie pe Facebook Cristian Preda.
El apreciază reproșul ca fiind îndreptățit.
„Deși nu am folosit niciodată o retorică de partid la vreun curs sau seminar și nici nu am impus o logică partizană administrării facultății, strict formal vorbind, nu pot să mă aflu în fruntea unei instituții de educație și – simultan – să fiu parte a unei organizații care-și propune să ia puterea. Cu atât mai puțin atunci când instituția respectivă e o facultate de științe politice. Am părăsit, de aceea, partidul condus de Dacian Cioloș”, conchide Preda.
Cristian Preda s-a înscris în PLUS în ianuarie 2019, la invitația lui Dacian Cioloș.
Preda a fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, secretar de stat în MAE, apoi consilier prezidenţial al preşedintelui Traian Băsescu. În 2009, a intrat în PDL şi a candidat la alegerile europarlamentare, devenind eurodeputat, pentru un mandat de 5 ani. În 2014 a intrat în PMP şi a fost ales eurodeputat din partea acestui partid, dar câteva luni mai târziu a fost exclus din partid.
Discussion about this post