Nici nu și-a anunțat bine demisia premierul Orban, că fostul premier Cioloș și-a și anunțat pe contul de social media intenția de a intra la guvernare: „Obiectivul acum este să dăm României un guvern competent și capabil să producă reformele de care țara are atâta nevoie. Avem patru ani să vă convingem prin faptele noastre. Ne-am formulat prioritățile și le-am pus într-un document cu care vom merge către PNL pentru consultări care să pornească de la program, nu de la funcții. E nevoie de un nou început, e nevoie de o guvernare stabilă care să le dea încredere oamenilor, care să fie mai atentă la nevoile și temerile lor, care să comunice mai mult, cu mai mult suflet, în aceste momente în care românii se tem pentru viața lor și pentru siguranța locurilor de muncă. E nevoie de un guvern care să fie atent la dorințele întregii societăți, să îi înțeleagă și să îi asculte și pe cei care nu se simt reprezentați și care au taxat aroganța și autosuficiența tuturor partidelor.”
Iară câteva măsuri din documentul cu care Cioloș vrea să înceapă discuțiile cu privire la guvernarea României:
• Adoptarea în Parlament a legilor de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, respectiv ale aleșilor locali
• Desființarea atât de controversatei Secții speciale, înființate de Liviu Dragnea pentru intimidarea și șantajarea magistraților
• Reducerea numărului de parlamentari la 300 este un alt obiectiv de îndeplinit în primele 100 de zile de la formarea noii majorități parlamentare
• Revenirea la alegerea primarilor în două tururi
• Modificări la legea electorală pentru o mai mare reprezentare a diasporei în Parlament
• Adoptarea proiectului care facilitează accesul cetățenilor la informațiile de interes public
• Reformăm administrația și structura guvernamentală, orientăm guvernarea spre obiective de politici publice
• Analiza și auditul agențiilor și instituțiilor din subordinea Guvernului care sunt finanțate din bani publici, dar asupra cărora nu există un control real. Desființarea sau reorganizarea celor care sunt necesare
• Crearea structurii necesare pentru digitalizarea reală a administrației publice
• Finanțare cu prioritate a Sănătății și Educației
• Susținerea fermierilor mici și mijlocii.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Discussion about this post